tezĂ de doctorat - juridice

AACCAADDEEMMIIAA DDEE PPOOLLIIŢŢIIEE „„AALLEEXXAANNDDRRUU IIOOAANN CCUUZZAA””

FFAACCUULLTTAATTEEAA DDEE DDRREEPPTT

TEZĂ DE DOCTORAT

SSTTAATTUUTTUULL JJUURRIIDDIICC AALL PPRROOFFEESSIIEEII

DDEE AAVVOOCCAATT

CCOONNDDUUCCĂĂTTOORR DDEE DDOOCCTTOORRAATT,,

Prof. univ. dr. ALEXANDRU ŢICLEA

DDOOCCTTOORRAANNDD,, MATEFI ROXANA

BBUUCCUURREEŞŞTTII

22001111

CUPRINS

CAPITOLUL I

PROFESIA DE AVOCAT – ARHETIPUL PROFESIILOR LIBERALE

Secţiunea 1

Noţiune

Secţiunea a 2-a

Rolul avocatului

Secţiunea a 3-a

Istoricul profesiei

CAPITOLUL II

DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE AVOCAT

Secţiunea 1

Reglementarea modalităţilor de dobândire a calităţii de

avocat

§ 1. Reglementarea şi condiţiile dobândirii calităţii de

avocat în ţara noastră

Secţiunea a 2-a

Dobândirea calităţii de avocat pe bază de examen

§ 1. Condiţii generale

§ 2. Examenul de admitere

Secţiunea a 3-a

Stagiatura

§ 1. Primele reglementări ale stagiaturii

§ 2. Desfăşurarea stagiului

§ 3. Suspendarea stagiului

Secţiunea a 4-a

Examenul de definitivare în profesia de avocat

Secţiunea a 5-a

Jurământul

§ 1. Consideraţii introductive

§ 2. Jurământul avocatului

Secţiunea a 6-a

Exercitarea în România a avocaturii de către avocaţii din

statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului

Economic European

Secţiunea a 7-a

Exercitarea în alte ţări a avocaturii de către avocaţii din

statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului

Economic European

Secţiunea a 8-a

Incompatibilităţi


§ 2. Incompatibilitatea calităţii de avocat cu activitatea

salarizată în cadrul altor profesii decât cea de

avocat

§ 3. Incompatibilitatea calităţii de avocat cu ocupaţiile

care lezează demnitatea şi independenţa profesiei

de avocat sau bunele moravuri

§ 4. Incompatibilitatea calităţii de avocat cu exercitarea

nemijlocită de fapte materiale de comerţ

§ 5. Activităţi compatibile cu exercitarea profesiei de

avocat

§ 6. Constatarea stării de incompatibilitate a avocatului

Secţiunea a 9-a

Interdicţii

Secţiunea a 10-a

Transferul într-un alt barou

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA PROFESIEI DE AVOCAT

Secţiunea 1

Evoluţia istorică a organizării profesiei de avocat în

România

§ 1. Evoluţia sub aspect istoric a structurilor teritoriale

ale ordinului avocaţilor

§ 2. Evoluţia sub aspect istoric a structurilor naţionale

ale ordinului profesional al avocaţilor

Secţiunea a 2-a

Formele de organizare a profesiei de avocat potrivit

reglementărilor în vigoare


§ 2. Baroul

2.1. Consideraţii introductive

2.2. Adunarea Generală

2.3. Consiliul baroului

2.4. Decanul

§ 3. Uniunea Naţională a Barourilor din România

(U.N.B.R.)


3.2. Congresul avocaţilor

3.3. Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din

România

3.4. Comisia permanentă a Uniunii Naţionale a

Barourilor din România

3.5. Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor

din România

CAPITOLUL IV

EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT

Secţiunea 1

Formele de exercitare a profesiei


§ 2. Cabinetul individual de avocat

§ 3. Cabinetele asociate

§ 4. Societatea civilă profesională de avocaţi

§ 5. Societatea civilă profesională cu răspundere limitată

§ 6. Principii comune formelor de exercitare a profesiei

Secţiunea a 2-a

Modalităţile de exercitare a profesiei


§ 2. Avocatul titular al cabinetului individual şi avocatul

asociat

§ 3. Avocatul colaborator

§ 4. Avocatul salarizat în interiorul profesiei

CAPITOLUL V

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE AVOCAŢILOR

Secţiunea 1

Drepturile avocaţilor

§ 1. Dreptul de asistenţă şi reprezentare juridică

1.1. Conţinutul activităţii de asistenţă şi reprezentare

juridică

1.2. Contractul de asistenţă juridică

§ 2. Dreptul la onorariu

2.1. Scurt istoric

2.2. Modalităţi de stabilire a onorariilor avocaţiale

2.3. Interzicerea pactului de quota litis

§ 3. Dreptul la sediul profesional

3.1. Reglementare

3.2. Procedura prealabilă înfiinţării unui sediu

secundar

§ 4. Dreptul la inviolabilitatea actelor şi lucrărilor cu

caracter profesional şi la ocrotire legală

4.1. Dreptul la inviolabilitatea actelor şi lucrărilor

cu caracter profesional

4.2. Dreptul la ocrotire legală

§ 5. Dreptul de a uza de mijloacele de publicitate

5.1. Scurt istoric

5.2. Specificul dreptului avocaţilor de a uza de

mijloacele de publicitate

§ 6. Dreptul la asigurări sociale

6.1. Scurt istoric

6.2. Reglementare

6.3. Dreptul la pensie al avocaţilor

6.3.1. Pensia pentru limită de vârstă

6.3.2. Pensia de retragere definitivă din

profesie

6.3.3. Pensia de retragere anticipată definitivă

din profesie

6.3.4. Pensia de invaliditate

6.3.5. Pensia de urmaş

6.3.6. Stabilirea şi plata pensiilor

6.4. Alte drepuri de asigurări sociale

6.4.1. Consideraţii introductive

6.4.2. Indemnizaţia pentru incapacitate

temporară de muncă

6.4.3. Indemnizaţia de maternitate

6.4.4. Indemnizaţia pentru creşterea copilului

şi îngrijirea copilului bolnav

6.4.5. Indemnizaţia pentru părintele

avocatului

6.4.6. Ajutoare pentru procurarea de

proteze şi materiale medico-sanitare

6.4.7. Ajutoare de deces

6.4.8. Alte ajutoare materiale cuvenite

membrilor Casei de Asigurări a

Avocaţilor

6.4.9. Plata indemnizaţiilor de asigurări

sociale

6.4.10. Jurisdicţia asigurărilor sociale

Secţiunea a 2-a

Obligaţiile avocaţilor

§ 1. Pregătirea profesională iniţială şi pregătirea

profesională continuă

1.1. Noţiuni introductive

1.2. Formarea profesională iniţială

1.3. Formarea profesională continuă

§ 2. Obligaţia de păstrare a secretului profesional


2.2. Conţinutul obligaţiei de păstrare a secretului

profesional

§ 3. Obligaţia de a evita conflictul de interese

3.1. Definiţia conflictului de interese

3.2. Conţinutul obligaţiei de evitare a conflictului

de interese

§ 4. Obligaţia de a purta roba şi insigna de avocat

4.1. Scurt istoric

4.2. Conţinutul obligaţiei de a purta roba şi

insigna de avocat

CAPITOLUL VI

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A AVOCAŢILOR

Secţiunea 1

Consideraţii introductive

Secţiunea a 2-a

Răspunderea disciplinară

§ 1. Noţiune

§ 2. Natura juridică

§ 3. Reglementarea răspunderii disciplinare a avocaţilor

3.1. Scurt istoric

3.2. Răspunderea disciplinară conform

reglementării actuale

§ 4. Sancţiunile disciplinare aplicabile avocaţilor


4.2. Sancţiunile propriu-zise

4.2.1. Mustrarea

4.2.2. Avertismentul

4.2.3. Amenda

4.2.4. Interdicţia exercitării profesiei

4.2.5. Excluderea din profesie

§ 5. Anchetarea abaterii disciplinare


5.2. Atribuţiile Comisiei de disciplină

5.3. Atribuţiile Comisiei Centrale de Disciplină

5.4. Atribuţiile Consiliului Uniunii Naţionale a

Barourilor din România

5.5. Procedura anchetării abaterii diciplinare

Secţiunea a 3-a

Răspunderea civilă


§ 2. Condiţiile angajării răspunderii civile a avocatului

2.1. Prejudiciul

2.2. Fapta ilicită

2.3. Legătura de cauzalitate între faptă şi

prejudiciu

2.4. Vinovăţia

§ 3. Obligaţia privind asigurarea de răspundere

profesională


3.2. Reglementarea şi conţinutul obligaţiei de

răspundere profesională

3.3. Obligaţia de asigurare de răspundere

profesională a avocaţilor care îşi desfăşoară

activitatea într-un Stat-membru gazdă

3.4. Obligaţiile asigurătorului

3.5. Obligaţiile avocatului asigurat

Secţiunea a 4-a

Răspunderea penală


§ 2. Protecţia legală a avocatului în exercitarea

profesiei

§ 3. Infracţiuni susceptibile de a fi săvârşite de avocaţi


3.2. Avocatul - subiect activ al infracţiunii de dare

de mită

3.3. Avocatul - subiect activ al infracţiunii de trafic

de influenţă

3.4. Avocatul - subiect activ al infracţiunii de

evaziune fiscală

CAPITOLUL VII

SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA CALITĂŢII DE AVOCAT

Secţiunea 1

Suspendarea calităţii de avocat

Secţiunea a 2-a

Încetarea calităţii de avocat


§ 2. Renunţarea la exerciţiul profesiei

§ 3. Decesul

§ 4. Excluderea din profesie

§ 5. Condamnarea definitivă

§ 6. Pensionarea

CAPITOLUL VIII

EXERCITAREA AVOCATURII ÎN DREPTUL COMPARAT

Secţiunea 1

Reglementarea statutului profesiei de avocat în Franţa

§ 1. Reglementarea condiţiilor privind dobândirea

calităţii de avocat

§ 2. Jurământul - conţinut şi semnificaţii

§ 3. Formele de organizare a profesiei

3.1. Baroul

3.2. Consiliul Naţional al Barourilor

§ 4. Publicitatea profesională

Secţiunea a 2-a

Reglementarea statutului profesiei de avocat în Spania § 1. Reglementarea condiţiilor privind dobândirea

calităţii de avocat

§ 2. Exercitarea profesiei de către avocaţii provenind

din alte ţări

§ 3. Principiile de exercitare a profesiei de avocat


3.2. Principiul independenţei profesionale

3.3. Principiile integrităţii, loiaităţii şi veridicităţii

§ 4. Răspunderea juridică a avocatului

4.1. Răpunderea civilă

4.2. Răspunderea penală

Secţiunea a 3-a

Reglementarea statutului profesiei de avocat în Italia § 1. Reglementarea condiţiilor privind dobândirea calităţii

de avocat

§ 2. Îndatoririle avocatului

2.1. Obligaţia de păstrare a secretului profesional

2.2. Obligaţia de fidelitate

2.3. Obligaţia de păstrare a independenţei

2.4. Obligaţia de apărare

2.5. Obligaţia de formare profesională

§ 3. Publicitatea profesională

§ 4. Exercitarea permanentă în Italia a profesiei de către

avocaţii dintr-un stat membru al Uniunii Europene

sau al Spaţiului Economic European

CAPITOLUL IX

AVOCATUL EUROPEAN

Secţiunea 1

Libera circulaţie a avocaţilor în cadrul Uniunii Europene

Secţiunea a 2-a

Independenţa profesională a avocatului european - principiu

deontologic fundamental

Secţiunea a 3-a

Avocatul european - actor principal în procedura în faţa

Curţii Europene a Drepturilor Omului

CAPITOLUL X

CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Secţiunea 1

Concluzii

Secţiunea a 2-a

Propuneri de lege ferenda § 1. Examenul de admitere în profesie

§ 2. Inviolabilitatea actelor şi lucrărilor cu caracter

profesional

§ 3. Pregătirea profesională iniţială și pregătirea


§ 4. Exercitarea avocaturii în cadrul parteneriatelor

multidisciplinare

§ 5. Extinderea drepturilor procesuale ale avocaților

§ 6. Ierarhizarea avocaților

§ 7. Obligativitatea asistenței juridice în recurs prin

avocat

§ 8. Stabilirea unor criterii de distincție între avocatul

generalist și cel specializat

REZUMAT

Lucrarea de faţă, structurată în cele 10 capitole, şi-a

propus o analiză atât sub aspect istoric, cât şi din

perspectiva dreptului pozitiv, naţional şi internaţional a

statutului juridic al profesiei de avocat - arhetipul profesiilor

liberale. Cu privire la acestea, în doctrină s-a afirmat că

„atât la nivel internaţional, cât şi naţional, profesiile liberale

constituie o categorie economică şi socială importantă, care

îşi are specificul său, prin aceea că membrii acestora

prestează servicii personalizate a căror importanţă este în

continuă creştere” .

Este fără putinţă de tăgadă faptul că justiţia europeană

este tributară avocatului, fiind evident faptul că „nu există

justiţie veritabilă fără avocat, dreptul la apărare, înţeles în

sensul său cel mai larg, fiind expresia primordială a

dreptului la libertate” .

Ne raliem întru totul celor exprimate în doctrină în sensul

că, „ceea ce orice om de bun simţ trebuie să vadă şi să

înţeleagă e că, într-o societate liberă, oficiul de avocat,

exercitat de cetăţeni luminaţi, oneşti, şi independenţi, e tot

atât de indispensabil ideii de justiţie, ca şi acel de

magistrat” .

În literatura de specialitate s-a subliniat că „dacă până în

anul 1990, profesionistul ce exercita o profesie liberală era

în peisajul socio-profesional ca şi inexistent, după această

dată, acest tip de prestator de muncă a devenit nu numai un

obişnuit al zilei, dar şi o necesitate” . Deşi referirea ce îi viza

pe liber profesionişti la modul generic, este perfect

aplicabilă şi în cazul avocaţilor.

1. În cadrul primului capitol - profesia de avocat -

arhetipul profesiilor liberale - sunt tratate chestiuni

introductive vizând etimologia cuvântului „avocat”, definiţiile

ce au fost atribuite acestor liber profesionişti atât de

controversaţi, garanţi ai drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale individului, precum și rolul acestora deloc

de neglijat în procedura judiciară și în raporturile cu clienții.

Tot în cadrul primului capitol o secțiune distinctă a fost

consacrată istoricului profesiei, o analiză a organizării şi

exercitării profesiei de avocat încă de la momentul la care

avocatura a fost percepută ca o profesie şi până la

momentul prezent, fiind de natură a evidenţia traseul unei

evoluţii sinuoase a ordinului avocaţilor atât raportat la

structurile sale teritoriale, cât şi în privinţa celor naţionale.

De la practicarea avocaturii în mod solidar, în lipsa unei

autorităţi de natură a-l proteja de avocat, s-a trecut la

constituirea unui corp de avocaţi în Principatele Române

prin Legea din 6 decembrie 1864, pentru ca în prezent

formele de organizare a profesiei să fie Baroul şi Uniunea

Naţională a Barourilor din România.

După ce vreme îndelungată individualismul instituţional a

caracterizat avocatura română, o dată cu adoptarea Legii nr.

51/1995 republicată au apărut primele forme de organizare

corporatistă profesională, astfel că în prezent formele de

exercitare a profesiei sunt: cabinetul individual de avocat,

cabinetele asociate, societatea civilă profesională de

avocaţi şi societatea profesională cu răspundere limitată.

2. Cel de-al doilea capitol este destinat analizei

modalităților de dobândire a calității de avocat.

Astfel, în cadrul primei secțiuni accentul cade pe

reglementarea și condițiile de dobândire a calității de avocat

în țara noastră.

În prezent organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

este reglementată de Legea nr. 51/1995 modificată și

republicată, care impune în scopul dobândirii calității de

membru al unui barou din România, ca o persoană să facă

dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:

„a) să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;

b) să fie licenţiat al unei facultăţi de drept cu durata

stabilită de lege;

c) nu se găsească în vreunul dintre cazurile de

nedemnitate prevăzute de prezenta lege;

d) să fie apt, din punct de vedere medical, pentru

exercitarea profesiei”.

Cea de-a doua secțiune are în vedere analiza detaliată a

dobândirii calității de avocat pe bază de examen. Astfel, în

timp ce anterior ultimelor modificări ale legii de organizare si

exercitare a profesiei, regula accederii în avocatură o

constituia susţinerea unui examen de intrare în profesie, în

prezent primirea în profesie se realizează exclusiv în baza

unui examen național.

În cadrul celei de-a treia secțiuni a fost analizată

chestiunea stagiaturii, de la primele sale reglementări și

până în prezent, în timp ce a patra secțiune este consacrată

examenului de definitivare în profesia de avocat.

O secțiune distinctă este dedicată jurământului pe care

avocatul îl depune la începutul exercitării profesiei sale.

Având în vedere implicaţiile profunde generate de

aderarea României la Uniunea Europeană, cu consecinţa

faptului că am devenit parte a familiei europene, nu i-am

putut omite din analiza de faţă pe avocaţii care au obţinut

calificarea profesională într-unul din statele membre ale

Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European care

îşi exercită activitatea profesională în România, şi nici pe

avocaţii care îşi exercită profesia în cadrul altor ţări

europene.

În cuprinsul celei de-a noua secțiuni au fost trecute în

revistă și analizate incompatibilitățile cu care se confruntă

avocatul în exercitarea profesiei sale.

3. Cel de-al treilea capitol, destinat organizării

profesiei de avocat, debutează cu o a analiză a evoluției

sub aspect istoric a organizării avocaturii în țara noastră,

respectiv a structurilor teritoriale și naționale ale ordinului

avocaților.

În acest context, am arătat că norme juridice privind

reglementarea calităţii de avocat şi exercitarea acestei

profesii apar încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Legea din 6 decembrie 1864 pentru constituirea corpului

de avocaţi este cea prin care se realizează organizarea

ordinală a profesiei liberale de avocat.

Cea de-a doua secțiune a acestui al treilea capitol,

vizează formele de organizare a profesiei potrivit

reglementărilor în vigoare, respectiv Baroul şi Uniunea

Naţională a Barourilor din România.

În ceea ce privește Baroul, acesta este constituit din toţi

avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti, are

personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu,

contribuţia avocaţilor la realizarea bugetului fiind stabilită de

consiliul baroului. Sediul Baroului se află în oraşul de

reşedinţă al judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti.

Uniunea Naţională a Barourilor din România

(U.N.B.R.), este succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor

din România, fiind formată din toate barourile din ţară și

având sediul în municipiul Bucureşti. Uniunea este o

persoană juridică de interes public, are patrimoniu propriu şi

buget propriu, acesta din urmă fiind compus din contribuţia

barourilor în cotele stabilite de Congresul avocaţilor.

4. În cadrul celui de-al patrulea capitol, demersul a

avut ca obiect exercitarea profesiei de avocat, fiind

spuse analizei formele și modalitățile de exercitare a

profesiei.

În prima secțiune, accentul a căzut pe cele patru forme

de exercitare a profesiei, potrivit reglementărilor în vigoare,

respectiv cabinetele individuale, cabinetele asociate,

societăţile civile profesionale şi societăţile profesionale cu

răspundere limitată, între care avocatul poate opta liber

pentru oricare dintre acestea.

În cea de-a doua secțiune a acestui capitol sunt tratate

modalitățile de exercitare a avocaturii, respectiv avocatul

titular al cabinetului individual, avocatul asociat în cadrul

cabinetelor asociate, avocatul asociat în cadrul societăţii

civile profesionale de avocaţi, avocatul asociat în cadrul

societăţii profesionale cu răspundere limitată, avocatul

colaborator şi avocatul salarizat în interiorul profesiei.

5. Cel de-al cincilea capitol a fost structurat pe două

secțiuni, ce au vizat drepturile, respectiv obligațiile ce-i

revin, respectiv îi incumbă unui avocat în exercitarea

profesiei sale, fără a scăpa din vedere faptul că

„independenţa avocatului în raport cu clientul său şi

responsabilitatea sa specifică determină conţinutul

particular al drepturilor şi obligaţiilor avocatului faţă de client,

faţă de instanţă şi faţă de alţi participanţi la proces şi

configurează poziţia aparte a acestuia în proces” .

Cei doi piloni, respectiv drepturile şi obligaţiile avocatului,

au fost trataţi în principal din perspectiva dreptului

românesc, cu aplecare asupra avocatului ce a obţinut

calificarea profesională în ţara noastră.

Demersul a avut ca punct de plecare prezentarea

evoluţiei în timp a reglementărilor cu privire la instituţiile

tratate, accentuând elementele esenţiale ce au determinat

progresul acestora.

În cadrul secțiunii destinate drepturilor avocaților au fost

puse în lumină următoarele prerogative recunoscute

acestuia, respectiv:

▪ Dreptul de asistenţă şi reprezentare juridică;

▪ Dreptul la onorariu;

▪ Dreptul la sediul profesional;

▪ Dreptul la inviolabilitatea actelor şi lucrărilor cu

caracter profesional şi la ocrotire legală;

▪ Dreptul de a uza de mijloacele de publicitate;

▪ Dreptul la asigurări sociale.

În secțiunea destinată obligațiilor avocaților, au fost

prezentate următoarele îndatoriri:

▪ Obligația de pregătire profesională iniţială şi

pregătirea profesională continuă;

▪ Obligaţia de păstrare a secretului profesional;

▪ Obligaţia de a evita conflictul de interese;

▪ Obligaţia de a purta roba şi insigna de avocat.

6. Cel de-al șaselea capitol vizează problematica

răspunderii juridice a avocaților, care a fost abordată dintr-

o triplă perspectivă, respectiv răspunderea disciplinară,

civilă și penală şi, fără a omite analiza comparativă cu

legislaţia altor state membre ale Uniunii Europene.

7. În cadrul celui de-al șaptelea capitol este tratată

chestiunea suspendării și încetării calității de avocat.

Sub un prim aspect au fost analizate situațiile de

suspendare a exercițiului acestei profesii, respectiv:

▪ pe toată durata existenţei stării de incompatibilitate;

▪ în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau disciplinare

de interdicţie temporară de a profesa;

▪ în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a

contribuţiilor profesionale către barou, către Uniunea

Naţională a Barourilor din România şi către sistemul propriu

de asigurări sociale timp de 3 luni de la scadenţa acestora

şi până la lichidarea integrală a datoriilor;

▪ la cererea scrisă a avocatului.

Cât privește cazurile de încetare a calităţii de avocat,

acestea sunt:

▪ renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei;

▪ decesul;

▪ excluderea din profesie, ca sancţiune disciplinară;

▪ condamnarea definitivă a avocatului pentru o faptă

prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi

avocat.

▪ pensionarea.

8. Cel de-al optulea capitol este destinat elementelor

de drept comparat, aplecarea asupra reglementărilor

legale privind profesia de avocat din celelalte membre ale

Uniunii Europene fiind extrem de utilă, deoarece permite

identificarea eventualelor lacune ce s-ar putea regăsi în

legislaţia noastră, generând totodată posibile propuneri de

lege ferenda.

În cadrul acestuia au fost supuse analizei chestiuni

vizând reglementarea statutului profesiei de avocat în

Franța, Spania și Italia.

9. Capitolul nouă al acestei lucrări este destinat

avocatului european.

Prima secțiune a acestui capitol am consacrat-o liberei

circulații a avocaților în cadrul Uniunii Europene, libertate

care decurge din două mari principii înscrise în tratatul

Comunităţilor europene, respectiv în articolul 43 privind

libera prestare de servicii şi articolul 59 privind libertatea de

stabilire.

Cea de-a doua secțiune cuprinde o analiză a

independenţei profesionale a avocatului european -

principiu deontologic fundamental, care stă la baza naşterii

conceptului de avocat european.

Ultima chestiune dezbătută, respectiv cea de-a treia,

prezintă o analiză a avocatului european - actor principal în

procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

10. Ultimul capitol, cel de față, este destinat

concluziilor și propunerilor de lege ferenda, urmărind

identificarea eventualelor lacune sau inadvertențe existente

în cadrul legislației în vigoare și indicarea unor soluții viabile,

având în vedere în primul rând modelul legislativ al țărilor

membre al Uniunii Europene.

În final se mai impune a sublinia, faptul că aplicabilitatea

practică a chestiunilor de natură teoretică ce au fost

dezbătute în lucrarea de faţă, se regăseşte în abordarea

aspectelor ce ţin de practică judiciară, prin speţele analizate.

Dintre propunerile de lege ferenda abordate, amintim:

§ 1. Examenul de admitere în profesie

O primă propunere de lege ferenda vizează examenul de

admitere în profesie, cu privire la care s-a speculat adesea

dificultatea sporită a acestui examen tocmai în ideea unei

limitări a numărului nejustificat de mare, în opinia unora, a

membrilor acestei profesii. Pentru a preîntâmpina aceste

speculaţii la care am făcut referire mai sus, s-ar impune ca

pe viitor pe lângă această condiţie a mediei, să se

stabilească anual, la nivelul fiecărui Barou, după reguli

precise şi riguros stabilite, care să înlăture elementul

arbitrar, un anumit număr de locuri ce urmează a fi scoase

la concurs şi care să corespundă necesarului de avocaţi al

fiecărui Barou în parte.

După momentul promovării examenului de admitere în

profesie, s-ar impune, de lege ferenda, ca în măsura în care

cel în cauză nu optează pentru încheierea contractului de

colaborare cu un anumit avocat care să-l îndrume pe

perioada stagiului, repartizarea să se facă de către Consiliul

Baroului, care are sarcina organizării şi supravegherii

activităţii de îndrumare a stagiarilor.

§ 2. Pregătirea profesională iniţială și pregătirea


Sub un prim aspect, raportat la pregătirea profesională

inițială, realizată pe durata exercitării stagiului, consider

oportună o dublă evaluare a avocatului aflat la începutul

practicării profesiei, respectiv pe lângă cea prevăzută de

legislația actuală în domeniu, care vizează în principal

pregătirea sa teoretică, și o testare practică a abilităților

profesionale.

În prezent aprecierea competențelor profesionale ale

avocatului stagiar face obiectul unor evaluări periodice, în

principal teoretice, realizate de către colegi avocați și cadre

universitare, aspect ce ar putea imprima un oarecare grad

de subiectivism procedurii. Analizând practica în domeniu

întâlnită în alte state membre ale Uniunii Europene,

consider că ar trebui să se aibă în vedere, în perspectiva

unor modificări ulterioare ale legislației noastre, posibilitatea

ca avocatul, la finalizarea stagiului profesional, să aibă

obligația de a compărea în fața unei instanțe, în cadrul unui

așa zis „proces test”.

În urma acestuia, instanța, independent de soluționarea

cauzei supuse „judecății”, elaborează un raport de evaluare

a demersului profesional al avocatului supus examinării,

analizând mijloacele de care s-a folosit și abilitățile pe care

le-a demonstrat în încercarea de a-i oferi o cât mai bună

reprezentare „clientului” în serviciul căruia se află.

Sub un al doilea aspect, raportat la pregătirea

profesională continuă, în ideea menținerii unui nivel ridicat

al calității prestațiilor în cadrul profesiei, consider că ar

trebui sporit gradul de rigoare în privința aprecierii avocaților

definitivi sancționați pentru cazuri de malpraxis în sensul

unor evaluări periodice.

Ca o noua atribuție a Consiliului Baroului, evidența strictă

a avocaților ce au dovedit în repetate rânduri carențe în

aplicarea practică a cunoștințelor profesionale, fapt ce a dus

la sancționarea lor pentru malpraxis, să constituie baza

pentru structurarea unui program adiacent de pregătire și

evaluare în cadrul profesiei.

§ 3. Exercitarea avocaturii în cadrul parteneriatelor

multidisciplinare

O propunere interesantă de lege ferenda care a fost

făcută în doctrină şi pe care o îmbrăţişez are în vedere

reglementarea în România a posibilităţii exercitării profesiei

de avocat în cadrul unui parteneriat multidisciplinar (Multi

Disciplinary Practice - M.D.P.), „care sub aspectul naturii

juridice este, mai degrabă o societate comercială decât

civilă” şi în care „cooperează la soluţionarea cauzelor mai

multe persoane având profesii diferite (cum ar fi, spre

exemplu, avocaţi şi experţi contabili)” .

Cu toate că la nivel european aceste parteneriate sunt

controversate, neexistând o unitate de opinii în privinţa

acceptării reglementării acestora, s-a opinat în sensul că se

încurajează aceste asocieri, „guvernele dorindu-le în ideea

de a se oferi consumatorilor servicii din toate domeniile

grupate sub un singur acoperiş” .

În ţara noastră, un prim pas, timid, e drept, în această

direcţie a parteneriatului multidisciplinar s-a făcut prin

reglementarea posibilităţii avocaţilor de a deveni şi

mediatori.

§ 4. Extinderea drepturilor procesuale ale avocaților

Un alt domeniu, în care s-ar impune anumite modificări

în ceea ce privește categoria profesională a avocaților îl

reprezintă drepturile procesuale ale acestora, care la

momentul actual, potrivit reglementărilor în vigoare sunt

limitate, mai ales în cadrul procesului penal, în faza de

urmărire penală, impunând acestora o serie de restricții,

care îl prejudiciază în primul rând pe clientul în sarcina

căruia lucrează avocatul.

Apreciez că la acest moment, una dintre problemele

esențiale, în ceea ce privește urmărirea penală, din

perspectiva avocatului, în calitatea sa de garant al

drepturilor și intereselor clientului său, o reprezintă

caracterul nepublic al urmăririi penale.

Faptul că potrivit dispozițiilor art. 202 din Codul de

procedură penală, în virtutea rolului său activ organul de

urmărire penală, organul de urmărire penală este obligat să

strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi

pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea

justei soluţionări a acesteia, adunând probele atât în

favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului”,

nu este de natură a garanta pentru apărarea drepturilor

celui cercetat, apărare pe care doar avocatul său o poate

realiza la adăpost de orice îndoială.

Afirmăm aceasta, întrucât așa cum ne demonstrează

practica, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, organele de

cercetare penală se focalizează pe strângerea de probe în

defavoarea învinuitului sau a inculpatului, așadar în sensul

acuzării sau incriminării acestuia, și într-o măsură mult

diminuată în favoarea celui cercetat.

Ne raliem astfel opiniei exprimate în doctrină potrivit

căreia „într-un stat de drept, unde democrația se află la ea

acasă, este de neconceput acuzarea unei persoane și

fabricarea unor dosare, în secret, fără încunoștințarea

părților și a alor persoane interesate, mai ales că dispozițiile

procedurale instituie un întreg sistem de garanții procesuale

celui acuzat de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală” .

§ 5. Ierarhizarea avocaților

O altă problemă, sensibilă, de altfel pe care o putem

identifica în legislația actuală în materie, o reprezintă, din

punctul meu de vedere, absența unei ierarhizări a avocaților

și a unor criterii în acest sens.

Astfel, de lege lata, doar competențele avocatului stagiar

sunt limitate în ceea ce privește asistența și reprezentarea

unei părți, acesta putând pune concluzii doar în primă

instanță și doar la Judecătorie.

În schimb, după obținerea definitivatului în profesiei,

avocatul poate asista sau reprezenta partea în folosul

căreia acționează, în toate gradele de jurisdicție, respectiv

primă instanță, apel și recurs, la Judecătorii, Tribunale și

Curți de Apel.

O singură restricție a fost prevăzută de legiuitor în materie,

astfel că un avocat definitiv poate pune concluzii în fața Înaltei

Curți de Casație și Justiție, doar după ce acumulează o

vechime neîntreruptă în profesie de cel puțin cinci ani de la

definitivare, conform dispozițiilor art. 22, alin. (2) din Legea de

organizare și exercitare a profesiei.

Astfel, singurul criteriu în funcție de care se apreciază

dacă un avocat poate sau nu să pună concluzii în fața

instanței supreme din țara noastră, este cel al vechimii,

nicio altă condiție suplimentară nefiind impusă.

Ca propunere de lege ferenda, consider oportună, fără a fi

restrictivă, stabilirea unor criterii de ierarhizare, bazate în

primul rând pe competențe profesionale, criterii în funcție de

care să i se permită unui avocat definitiv să pună concluzii în

apel sau în recurs.

Motivul principal pentru care ar fi necesară o astfel de

ierarhizare îl constituie interesul suprem al clientului care ar

trebui să primeze, drepturile acestuia putând fi grav și

iremediabil vătămate în condițiile în care se permite unui

avocat neexperimentat să-și reprezinte clientul în recurs,

spre exemplu, ținând cont că acesta este ultimul grad de

jurisdicție.

În privința criteriilor de ierarhizare, pe lângă condiția unei

anumite vechimi în profesie, primordiale ar trebui să fie

competențele profesionale, dovedite printr-un anumit

procent de cauze câștigate din totalul celor angajate, prin

lipsa sancțiunilor disciplinare și civile, precum și a

condamnărilor de natură penală, precum și participarea în

mod activ în cadrul programelor de pregătire profesională

continuă.

Cât privește asistența sau reprezentarea în fața Înaltei

Curți de Casație și Justiție, apreciez că vechimea

neîntreruptă în profesie necesară în acest sens ar trebui

crescută, la 10 ani de la definitivare, fiind adăugate totodată

și condiții suplimentare, respectiv o reputație profesională

neștirbită, un anumit procent de cauze câștigare raportat la

numărul total de cauze angajate, un anumit număr de

lucrări cu caracter juridic publicate în publicații de prestigiu

în domeniu.

§ 6. Obligativitatea asistenței juridice în recurs prin

avocat

O altă propunere de lege ferenda vizează modificarea

legislației în vigoare în sensul instituirii obligativității

asistenței sau reprezentării printr-un avocat a părții care

formulează cerere de recurs sau are calitatea de intimat în

această cale de atac.

Cea mai mare parte a țărilor europene, membre ale

Uniunii Europene și parte la Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

asistența avocațială a părților este obligatorie cel puțin în

fața instanței supreme, și uneori și a instanțelor de fond.

În acest sens s-ar impune modificarea legislației în

vigoare în sensul obligativității asistării sau reprezentării de

către un avocat a părții care dorește să formuleze cerere de

recurs sau să se apere în calitate de intimat. În cazul în

care cel în cauză dovedește că nu are mijloacele necesare

angajării unui apărător, să se instituie obligativitatea

desemnării unui avocat din oficiu .

§ 7. Stabilirea unor criterii de distincție între avocatul

generalist și cel specializat

O altă propunere pe care o consider oportună, raportat la

reglementările legislative în domeniu ale altor țări membre

ale Uniunii Europene, o constituie realizarea unei distincții

clare între avocatul generalist și cel specializat pe diverse

domenii de activitate, acest fapt fiind, din punctul meu de

vedere, extrem de util pentru clienți.

În acest sens, consider că ar trebui adoptat modelul

Franței, pe care îl vom detalia în cele ce urmează și unde

există o distincție tradițională între avocații denumiți

„generaliști” și avocații „specializați”. Misiunile avocatului

fiind multiple și extrem de variate, acest fapt conduce la

specializarea avocatului într-unul sau mai multe domenii

predilecte.

În ceea ce îi privește pe avocații generaliști, acești nu au

nicio specializare și practica lor se extinde în toate

domeniile juridice.

În schimb avocații specializați se identifică prin aceea că

au promovat un examen de recunoaștere a competențelor

lor într-unul sau mai multe domenii juridice. Așadar

utilizarea unei mențiuni de specializare într-un domeniu

juridic este condiționată de obținerea unui certificat de

specializare în condițiile prevăzute de art. 86-92 din

Decretul nr. 91/1197 din 27 noiembrie 1991 privind

organizarea profesiei de avocat.

Așadar, pentru a obține o mențiune de specializare sau

un certificat de specializare, avocatul trebuie să facă

dovada unei practici de cel puțin 4 ani în domeniul în care

dorește obținerea specializării și să promoveze un examen

de cunoștințe teoretice. Numărul specializărilor pe care le

poate obține un avocat este limitat la două.

Avocații specializați au de asemenea obligația unei

formări profesionale continue în cadrul specializării pe care

au ales-o, căreia trebui să-i dedice un sfert din durata totală

a pregătirii profesionale.

Apreciez că modelul Franței în acest domeniu poate fi

urmat cu succes și în țara noastră, în maniera descrisă mai

sus.

BIBLIOGRAFIE –

I. LEGISLAŢIE

I. A. Legislaţie naţională

1. Constituţia României, revizuită prin Legea nr.

429/2003.

2. Codul civil.

3. Codul de procedură civilă.

4. Codul de procedură penală.

5. Codul muncii.

6. Codul penal.

7. Legea pentru constituirea corpului de avocaţi

din 6 decembrie 1864.

8. Legea pentru organizarea corpului de avocaţi

din 12 martie 1907.

9. Legea pentru organizarea şi unificarea corpului

de avocaţi din 21 februarie 1923.


din 10 noiembrie 1938.


publici din 30 martie 1939.

12. Legea nr. 509 din 5 septembrie 1940 pentru

organizarea Corpului de avocaţi din România.

13. Legea nr. 3 din 17 ianuarie 1948.

14. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi

exercitarea profesiei de avocat.

15. Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în

cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi

inovare.

16. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de

pensii publice.

17. Decretul-lege pentru numirea şi funcţionarea

comisiunilor interimare la Uniunea avocaţilor şi

la Barourile avocaţilor din ţară din 26 octombrie

1939.

18. Decretul-lege pentru organizarea Corpului de

avocaţi din România adoptat în 1940.

19. Decretul-lege pentru organizarea şi funcţionarea

Casei Centrale de Asigurări a Avocaţilor din

1940.

20. Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri

pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în

România.

21. Decretul nr. 39/1950 privitor la profesiunea de

avocat.

22. Decretul nr. 281 din 21 iulie 1954 pentru

organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în

Republica Socialistă România.

23. Decretul nr. 191/1977 privind reglementarea

plăţii onorariilor.

24. Dispoziţiunilor generale privitoare la onorariile

avocaţilor din 30 septembrie 1925.

25. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de

asigurări sociale ale avocaţilor.

26. Ordonanţa Guvernului nr. 94/2004 privind

reglementarea unor măsuri financiare.

27. Statutul profesiei de avocat.

28. Regulamentul Casei Centrale de pensii a

Avocaţilor din România şi a Caselor de ajutor

ale barourilor din 1936.

I. B. Legislaţie europeană şi internaţională

1. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea

Europeană.

2. Legea nr. 31 decembrie 1971 asupra abaterilor

disciplinare ale avocaţilor din Franţa.

3. Legea nr. 39 din 21 august 1981 privind

organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în

Siria.

4. Statutul General al Avocaturii spaniole aprobat

prin Decretul din 28 iunie 1946.


prin Decretul nr. 2090 din 24 iunie 1982.


prin Decretul nr 658 din 22 iunie 2001.

II. DOCTRINĂ

II. A. Doctrină română

Tratate, cursuri, monografii

1. ALEXANDRESCO DIMITRIE, Explicaţiunea

teoretică şi practică a dreptului civil român, tomul IX,

Atelierele Grafice Socec & Co., Bucureşti, 1910.

2. BULAI COSTICĂ, FILIPAŞ AVRAM, MITRACHE

CONSTANTIN, BULAI BOGDAN NICOLAE, MITRACHE

CRISTIAN, Instituţii de drept penal, Editura Trei, Bucureşti,

2008.

3. CARP CERASELA, PANAINTE DRAGOŞ,

Ghidul avocatului de succes, Editura All Beck, Bucureşti,

2003.

4. CIOBANU VIOREL MIHAI, Tratat teoretic şi

practic de procedură civilă. Teoria generală, vol. I, Editura

Naţional, Bucureşti, 1996.

5. CIOBANU VIOREL MIHAI, BOROI GABRIEL,

Drept procesual civil, Curs selectiv. Teste grilă, Editura All

Beck, Bucureşti, 2005.

6. COBUZ BĂGNARU ALINA, Obligaţiile

fundamentale ale avocatului: păstrarea secretului

profesional şi evitarea conflictului de interese, în „Avocatul”

nr. 1/2007.

7. CONEA NICOLAE, GHEORGHE CONSTANTIN,

TANISLAV ELIODOR, CONEA MIHAIL, Infracţiuni prevăzute

în legi speciale, Editura Semne, Bucureşti, 2000.

8. DĂNILĂ LIGIA, Organizarea şi exercitarea

profesiei de avocat, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007.

9. DELEANU ION, Tratat de procedură civilă, vol. I,

adiţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007.

10. DOBRINOIU VASILE, PASCU ILIE, MOLNAR

IOAN, NISTOREANU GHEORGHE, BOROI ALEXANDRU,

LAZĂR VALERICĂ, Drept penal. Partea generală, Editura

Europa Nova, Bucureşti, 1999.

11. DRĂGHICI MARIUS, Asigurătorul - garant al

plăţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009.

12. FLOREA GHEORGHE, Apărarea în procesul

civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006.

13. HEROVANU EMIL, Principiile procedurii

judiciare, vol. I, Institutul de Arte Grafice „Lupta”, Bucureşti,

1932.

14. LEŞ IOAN, Organizarea sistemului judiciar, a

avocaturii şi activităţii notariale, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 1997.

15. LEŞ IOAN, Organizarea sistemului judiciar

românesc. Noile reglementări, Editura All Beck, Bucureşti,

2004.

16. LEŞ IOAN, Instituţii judiciare contemporane,

Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007.

17. MITRACHE CONSTANTIN, MITRACHE

CRISTIAN, Drept penal român, Partea generală, Casa de

Editură şi Presă „Şansa”, Bucureşti, 2002.

18. MOROIANU GHEORGHE, Statutul profesiilor

liberale, Editura Universul Juridic, 2008.

19. MURARU I., CONSTANTINESCU M.,

TĂNĂSESCU S., ENACHE M., IANCU GHE., Interpretarea

Constituţiei. Doctrină şi practică, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2002.

20. MURZEA CRISTINEL, POENARU EMIL,

Reprezentarea în dreptul privat, Editura C.H. Beck,

Bucureşti, 2007.

21. POENARU EMIL, MURZEA CRISTINEL,

Profesiile juridice liberale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009.

22. POPA IOAN, Tratat privind profesia de magistrat

în România, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007.

23. STĂTESCU CONSTANTIN, BÂRSAN

CONSTANTIN, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,

Editura All Beck, Bucureşti, 2002.

24. STOICA CRISTINA, WEBSTER JANICE,

Avocatul român în sistemul de drept european, Editura All

Educational, Bucureşti, 1997.

25. ŞTEFĂNESCU ION TRAIAN, Tratat de dreptul

muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007.

26. TĂBÂRCĂ MIHAELA, Drept procesual civil, vol.

I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005.

27. ȚICLEA ALEXANDRU, Tratat de dreptul muncii,

Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.

Studii. Articole. Comentarii

1. BAIAS FLAVIUS-ANTONIU, Principiile profesiei

de avocat în lumina dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, în

„Dreptul” nr. 10-11/1995.

2. BELIGRĂDEANU ŞERBAN, Reglementările

ilegale - în raport cu principiile şi normele dreptului muncii şi

ale dreptului securităţii sociale - înscrise în Statutul profesiei

de avocat, „Dreptul” nr. 1/1996.

3. FLOREA GHEORGHE, Pregătirea profesională

iniţială şi pregătirea profesională continuă a avocaţilor, în

contextul strategiei de reformă a sistemului judiciar din

România şi al consolidării mediului de afaceri, în „Avocatul”

nr. 1/2005.

4. FLOREA GHEORGHE, Valorile profesiei de

avocat între tradiţie şi prezent, în cadrul celui de-al 52-lea

Congres al Uniunii Internaţionale a Avocaţilor, Bucureşti, 29

octombrie - 2 noiembrie 2008.

5. FLOREA GHEORGHE, Avocaţi de top, ediţia a

IV-a, Casa de Editură Finmedia, Bucureşti, 2009.

6. HAŞOTTI IONEL, Avocatura română între

individualism şi corporatism, în „Avocatul” nr. 1/2007.

7. NAUBAUER ŞTEFAN, Observaţii pe marginea

art. 20 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi

exercitarea profesiei de avocat, în „Avocatul” nr. 1/2006.

8. NICOLCIOIU EMIL, Să ne însuşim ştiinţa şi arta

de a judeca ştiinţa şi fapta înfăptuirii justiţiei, în „Revista

Română de Drept” nr. 1/1971.

9. POPESCU CORNELIU LIVIU, Legalitatea,

continuitatea şi unicitatea ordinului profesional al avocaţilor

din România, în „Curierul judiciar” nr. 1/2007.

10. PREDESCU TITICĂ, ZĂRNESCU NICOLAE,

Consideraţii în legătură cu natura juridică a Uniunii

Avocaţilor din România şi a Barourilor în baza

reglementărilor actuale şi anterioare, în „Avocatul” nr.

1/2004.

11. RADU FLORIN, RADU CRISTINA, Condiţii în

care avocatul poate depune mărturie cu privire la fapte care

i-au fost încredinţate în baza contractului de asistenţă

juridică, în „Dreptul” nr. 12/2006.

12. SAVU TIBERIU, Unele consideraţii privind

regimul juridic al organizării şi funcţionării barourilor, în

„Avocatul” nr. 1/2006.

13. STOICA OLIVIU AUGUSTIN, Metode şi mijloace

pentru îmbunătăţirea activităţii avocatului, în „Revista

Română de Drept” nr. 8/1972.

14. ZAMFIRESCU CĂTĂLIN ANDREI, Modalităţi de

exercitare a profesiei de avocat, în „Avocatul” nr. 1/2000.

15. ZAMFIRESCU CĂTĂLIN ANDREI, Avocatul

român, avocat european, în „Avocatul” nr. 1/2007 editată de

Uniunea Naţională a Barourilor din România Fundaţia

Constantin Naumescu.

II. B. Doctrină străină

Tratate, cursuri, monografii

1. APPLETON JEAN, Traite de la profession

d’avocat, Librairie Dalloz, Paris, 1923.

2. YVON BLAIS, Etică, deontologie şi practică

profesională, Colecţia de drept 2009-2010, vol. I,

Cowansville, Quebec, 2009.

3. CRESPO MORA CARMEN, La relación

obligatoria abogado-cliente. Especial mención a su

responsabilidad civil, Universidad Autónoma de Madrid,

Facultad de Derecho, 2004.

4. CICHON ZIGNIEW, La pratique de l’avocat

devant la CEDH, L’avocat dans le droit européen, Bruylant,

Bruxelles, 2008.

5. DE LA TORRE DIAZ FRANCISCO, Deontología

de Abogados, Jueces y Fiscales. Reflexiones tras una

década de docencia, Universidad Pontificia Comillas,

Madrid, 2008.

6. HABSCHEID W.Y., Droit judiciaire privé suisse,

deuxième édition entièrement revue et corrigée, Librairie de

l’Université, Genève, 1981.

7. HALPÉRIN J.L., Avocats et notariés en Europe.

Les professions judiciaires et juridiques dans l’histoire

contemporaine, Librairie générale de droit et de

jurisprudence, Paris, 1996.

8. HAMELIN JAQUES, DAMIEN ANDRE, Les

règles de la profession d’avocat, Dalloz, Paris, 1989.

9. KRENC FREDERIC, La liberté d’expression de

l’avocat en dehors du prétoire: l’homme de droit entre droits

et devoirs, în „L’avocat dans de droit européen”, Bruylant,

Bruxelles, 2008.

10. LAMBERT PIERRE, Règles et usages de la

profession d’avocat du barreau de Bruxelles, Bruylant,

Bruxelles,1994.

11. LEGA CARLO, Deontología de la profesión de

abogado, Civitates, Madrid, 1983.

12. MARTINEZ VAL JOSE MARIA, Abogacía y

Abogados. Tipología profesional. Lógica y oratoria forense.

Deontología jurídica, Casa Editorial S.A. Comte d’Urgell,

Barcelona, 1990.

13. MERLE R., Le bâtonnier de l’ordre des avocats,

une forme de présidence originale, Mélanges Hebraud,

Toulouse, 1981.

14. VOILLEMONT DOMINIQUE, Inscription de l’

avocat communautaire auprès d’un barreau d’accueil:

conditions et contentieux, în „L’avocat dans le droit

européen”, Bruylant, Bruxelles, 2008

Studii. Articole. Comentarii

1. DOGBEMIN KONE GERARD, Rolul viitor al

barourilor, în cadrul celui de-al 52-lea Congres al Uniunii

Internaţionale a Avocaţilor, Bucureşti, 29 octombrie - 2

noiembrie 2008.

2. LOPES-CORDOSO AUGUSTO, Secretul

profesional în Europa conform Curţii Europene de Justiţie,

în cadrul celui de-al 52-lea Congres al Uniunii Internaţionale

a Avocaţilor, Bucureşti, 29 octombrie - 2 noiembrie 2008.

3. SMETS TIM, La publicité des avocats - Le point

de vue du marchand tapis, în „Journal du juriste” nr.

43/2005.

III. Principalele site-uri Internet accesate

http://belgiumlawyers.net

http://www.avocat.be

http://www.avocatfrancophone.com

http://www.avvocato.it

http://www.barreaudebruxelles.be

http://www.cnb.avocat.fr

http://www.inppa.ro

http://www.legalis.ro

http://www.professione-avvocato.it

http://www.uianet.org

http://www.avocat.be/

http://www.avocatfrancophone.com/

http://www.avvocato.it/

http://www.cnb.avocat.fr/

http://www.professione-avvocato.it/

http://www.uianet.org/

tezĂ de doctorat - juridice

Documents