Download - TEZĂ DE DOCTORAT - juridice
AACCAADDEEMMIIAA DDEE PPOOLLIIŢŢIIEE „„AALLEEXXAANNDDRRUU IIOOAANN CCUUZZAA””
FFAACCUULLTTAATTEEAA DDEE DDRREEPPTT
TEZĂ DE DOCTORAT
SSTTAATTUUTTUULL JJUURRIIDDIICC AALL PPRROOFFEESSIIEEII
DDEE AAVVOOCCAATT
CCOONNDDUUCCĂĂTTOORR DDEE DDOOCCTTOORRAATT,,
Prof. univ. dr. ALEXANDRU ŢICLEA
DDOOCCTTOORRAANNDD,, MATEFI ROXANA
BBUUCCUURREEŞŞTTII
22001111
CUPRINS
CAPITOLUL I
PROFESIA DE AVOCAT – ARHETIPUL PROFESIILOR LIBERALE
Secţiunea 1
Noţiune
Secţiunea a 2-a
Rolul avocatului
Secţiunea a 3-a
Istoricul profesiei
CAPITOLUL II
DOBÂNDIREA CALITĂŢII DE AVOCAT
Secţiunea 1
Reglementarea modalităţilor de dobândire a calităţii de
avocat
§ 1. Reglementarea şi condiţiile dobândirii calităţii de
avocat în ţara noastră
Secţiunea a 2-a
Dobândirea calităţii de avocat pe bază de examen
§ 1. Condiţii generale
§ 2. Examenul de admitere
Secţiunea a 3-a
Stagiatura
§ 1. Primele reglementări ale stagiaturii
§ 2. Desfăşurarea stagiului
§ 3. Suspendarea stagiului
Secţiunea a 4-a
Examenul de definitivare în profesia de avocat
Secţiunea a 5-a
Jurământul
§ 1. Consideraţii introductive
§ 2. Jurământul avocatului
Secţiunea a 6-a
Exercitarea în România a avocaturii de către avocaţii din
statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului
Economic European
Secţiunea a 7-a
Exercitarea în alte ţări a avocaturii de către avocaţii din
statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului
Economic European
Secţiunea a 8-a
Incompatibilităţi
§ 1. Consideraţii introductive
§ 2. Incompatibilitatea calităţii de avocat cu activitatea
salarizată în cadrul altor profesii decât cea de
avocat
§ 3. Incompatibilitatea calităţii de avocat cu ocupaţiile
care lezează demnitatea şi independenţa profesiei
de avocat sau bunele moravuri
§ 4. Incompatibilitatea calităţii de avocat cu exercitarea
nemijlocită de fapte materiale de comerţ
§ 5. Activităţi compatibile cu exercitarea profesiei de
avocat
§ 6. Constatarea stării de incompatibilitate a avocatului
Secţiunea a 9-a
Interdicţii
Secţiunea a 10-a
Transferul într-un alt barou
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA PROFESIEI DE AVOCAT
Secţiunea 1
Evoluţia istorică a organizării profesiei de avocat în
România
§ 1. Evoluţia sub aspect istoric a structurilor teritoriale
ale ordinului avocaţilor
§ 2. Evoluţia sub aspect istoric a structurilor naţionale
ale ordinului profesional al avocaţilor
Secţiunea a 2-a
Formele de organizare a profesiei de avocat potrivit
reglementărilor în vigoare
§ 1. Consideraţii introductive
§ 2. Baroul
2.1. Consideraţii introductive
2.2. Adunarea Generală
2.3. Consiliul baroului
2.4. Decanul
§ 3. Uniunea Naţională a Barourilor din România
(U.N.B.R.)
3.1. Consideraţii introductive
3.2. Congresul avocaţilor
3.3. Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din
România
3.4. Comisia permanentă a Uniunii Naţionale a
Barourilor din România
3.5. Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor
din România
CAPITOLUL IV
EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT
Secţiunea 1
Formele de exercitare a profesiei
§ 1. Consideraţii introductive
§ 2. Cabinetul individual de avocat
§ 3. Cabinetele asociate
§ 4. Societatea civilă profesională de avocaţi
§ 5. Societatea civilă profesională cu răspundere limitată
§ 6. Principii comune formelor de exercitare a profesiei
Secţiunea a 2-a
Modalităţile de exercitare a profesiei
§ 1. Consideraţii introductive
§ 2. Avocatul titular al cabinetului individual şi avocatul
asociat
§ 3. Avocatul colaborator
§ 4. Avocatul salarizat în interiorul profesiei
CAPITOLUL V
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE AVOCAŢILOR
Secţiunea 1
Drepturile avocaţilor
§ 1. Dreptul de asistenţă şi reprezentare juridică
1.1. Conţinutul activităţii de asistenţă şi reprezentare
juridică
1.2. Contractul de asistenţă juridică
§ 2. Dreptul la onorariu
2.1. Scurt istoric
2.2. Modalităţi de stabilire a onorariilor avocaţiale
2.3. Interzicerea pactului de quota litis
§ 3. Dreptul la sediul profesional
3.1. Reglementare
3.2. Procedura prealabilă înfiinţării unui sediu
secundar
§ 4. Dreptul la inviolabilitatea actelor şi lucrărilor cu
caracter profesional şi la ocrotire legală
4.1. Dreptul la inviolabilitatea actelor şi lucrărilor
cu caracter profesional
4.2. Dreptul la ocrotire legală
§ 5. Dreptul de a uza de mijloacele de publicitate
5.1. Scurt istoric
5.2. Specificul dreptului avocaţilor de a uza de
mijloacele de publicitate
§ 6. Dreptul la asigurări sociale
6.1. Scurt istoric
6.2. Reglementare
6.3. Dreptul la pensie al avocaţilor
6.3.1. Pensia pentru limită de vârstă
6.3.2. Pensia de retragere definitivă din
profesie
6.3.3. Pensia de retragere anticipată definitivă
din profesie
6.3.4. Pensia de invaliditate
6.3.5. Pensia de urmaş
6.3.6. Stabilirea şi plata pensiilor
6.4. Alte drepuri de asigurări sociale
6.4.1. Consideraţii introductive
6.4.2. Indemnizaţia pentru incapacitate
temporară de muncă
6.4.3. Indemnizaţia de maternitate
6.4.4. Indemnizaţia pentru creşterea copilului
şi îngrijirea copilului bolnav
6.4.5. Indemnizaţia pentru părintele
avocatului
6.4.6. Ajutoare pentru procurarea de
proteze şi materiale medico-sanitare
6.4.7. Ajutoare de deces
6.4.8. Alte ajutoare materiale cuvenite
membrilor Casei de Asigurări a
Avocaţilor
6.4.9. Plata indemnizaţiilor de asigurări
sociale
6.4.10. Jurisdicţia asigurărilor sociale
Secţiunea a 2-a
Obligaţiile avocaţilor
§ 1. Pregătirea profesională iniţială şi pregătirea
profesională continuă
1.1. Noţiuni introductive
1.2. Formarea profesională iniţială
1.3. Formarea profesională continuă
§ 2. Obligaţia de păstrare a secretului profesional
2.1. Consideraţii introductive
2.2. Conţinutul obligaţiei de păstrare a secretului
profesional
§ 3. Obligaţia de a evita conflictul de interese
3.1. Definiţia conflictului de interese
3.2. Conţinutul obligaţiei de evitare a conflictului
de interese
§ 4. Obligaţia de a purta roba şi insigna de avocat
4.1. Scurt istoric
4.2. Conţinutul obligaţiei de a purta roba şi
insigna de avocat
CAPITOLUL VI
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A AVOCAŢILOR
Secţiunea 1
Consideraţii introductive
Secţiunea a 2-a
Răspunderea disciplinară
§ 1. Noţiune
§ 2. Natura juridică
§ 3. Reglementarea răspunderii disciplinare a avocaţilor
3.1. Scurt istoric
3.2. Răspunderea disciplinară conform
reglementării actuale
§ 4. Sancţiunile disciplinare aplicabile avocaţilor
4.1. Consideraţii introductive
4.2. Sancţiunile propriu-zise
4.2.1. Mustrarea
4.2.2. Avertismentul
4.2.3. Amenda
4.2.4. Interdicţia exercitării profesiei
4.2.5. Excluderea din profesie
§ 5. Anchetarea abaterii disciplinare
5.1. Consideraţii introductive
5.2. Atribuţiile Comisiei de disciplină
5.3. Atribuţiile Comisiei Centrale de Disciplină
5.4. Atribuţiile Consiliului Uniunii Naţionale a
Barourilor din România
5.5. Procedura anchetării abaterii diciplinare
Secţiunea a 3-a
Răspunderea civilă
§ 1. Consideraţii introductive
§ 2. Condiţiile angajării răspunderii civile a avocatului
2.1. Prejudiciul
2.2. Fapta ilicită
2.3. Legătura de cauzalitate între faptă şi
prejudiciu
2.4. Vinovăţia
§ 3. Obligaţia privind asigurarea de răspundere
profesională
3.1. Noţiuni introductive
3.2. Reglementarea şi conţinutul obligaţiei de
răspundere profesională
3.3. Obligaţia de asigurare de răspundere
profesională a avocaţilor care îşi desfăşoară
activitatea într-un Stat-membru gazdă
3.4. Obligaţiile asigurătorului
3.5. Obligaţiile avocatului asigurat
Secţiunea a 4-a
Răspunderea penală
§ 1. Consideraţii introductive
§ 2. Protecţia legală a avocatului în exercitarea
profesiei
§ 3. Infracţiuni susceptibile de a fi săvârşite de avocaţi
3.1. Noţiuni introductive
3.2. Avocatul - subiect activ al infracţiunii de dare
de mită
3.3. Avocatul - subiect activ al infracţiunii de trafic
de influenţă
3.4. Avocatul - subiect activ al infracţiunii de
evaziune fiscală
CAPITOLUL VII
SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA CALITĂŢII DE AVOCAT
Secţiunea 1
Suspendarea calităţii de avocat
Secţiunea a 2-a
Încetarea calităţii de avocat
§ 1. Consideraţii introductive
§ 2. Renunţarea la exerciţiul profesiei
§ 3. Decesul
§ 4. Excluderea din profesie
§ 5. Condamnarea definitivă
§ 6. Pensionarea
CAPITOLUL VIII
EXERCITAREA AVOCATURII ÎN DREPTUL COMPARAT
Secţiunea 1
Reglementarea statutului profesiei de avocat în Franţa
§ 1. Reglementarea condiţiilor privind dobândirea
calităţii de avocat
§ 2. Jurământul - conţinut şi semnificaţii
§ 3. Formele de organizare a profesiei
3.1. Baroul
3.2. Consiliul Naţional al Barourilor
§ 4. Publicitatea profesională
Secţiunea a 2-a
Reglementarea statutului profesiei de avocat în Spania § 1. Reglementarea condiţiilor privind dobândirea
calităţii de avocat
§ 2. Exercitarea profesiei de către avocaţii provenind
din alte ţări
§ 3. Principiile de exercitare a profesiei de avocat
3.1. Consideraţii introductive
3.2. Principiul independenţei profesionale
3.3. Principiile integrităţii, loiaităţii şi veridicităţii
§ 4. Răspunderea juridică a avocatului
4.1. Răpunderea civilă
4.2. Răspunderea penală
Secţiunea a 3-a
Reglementarea statutului profesiei de avocat în Italia § 1. Reglementarea condiţiilor privind dobândirea calităţii
de avocat
§ 2. Îndatoririle avocatului
2.1. Obligaţia de păstrare a secretului profesional
2.2. Obligaţia de fidelitate
2.3. Obligaţia de păstrare a independenţei
2.4. Obligaţia de apărare
2.5. Obligaţia de formare profesională
§ 3. Publicitatea profesională
§ 4. Exercitarea permanentă în Italia a profesiei de către
avocaţii dintr-un stat membru al Uniunii Europene
sau al Spaţiului Economic European
CAPITOLUL IX
AVOCATUL EUROPEAN
Secţiunea 1
Libera circulaţie a avocaţilor în cadrul Uniunii Europene
Secţiunea a 2-a
Independenţa profesională a avocatului european - principiu
deontologic fundamental
Secţiunea a 3-a
Avocatul european - actor principal în procedura în faţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului
CAPITOLUL X
CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
Secţiunea 1
Concluzii
Secţiunea a 2-a
Propuneri de lege ferenda § 1. Examenul de admitere în profesie
§ 2. Inviolabilitatea actelor şi lucrărilor cu caracter
profesional
§ 3. Pregătirea profesională iniţială și pregătirea
profesională continuă
§ 4. Exercitarea avocaturii în cadrul parteneriatelor
multidisciplinare
§ 5. Extinderea drepturilor procesuale ale avocaților
§ 6. Ierarhizarea avocaților
§ 7. Obligativitatea asistenței juridice în recurs prin
avocat
§ 8. Stabilirea unor criterii de distincție între avocatul
generalist și cel specializat
REZUMAT
Lucrarea de faţă, structurată în cele 10 capitole, şi-a
propus o analiză atât sub aspect istoric, cât şi din
perspectiva dreptului pozitiv, naţional şi internaţional a
statutului juridic al profesiei de avocat - arhetipul profesiilor
liberale. Cu privire la acestea, în doctrină s-a afirmat că
„atât la nivel internaţional, cât şi naţional, profesiile liberale
constituie o categorie economică şi socială importantă, care
îşi are specificul său, prin aceea că membrii acestora
prestează servicii personalizate a căror importanţă este în
continuă creştere” .
Este fără putinţă de tăgadă faptul că justiţia europeană
este tributară avocatului, fiind evident faptul că „nu există
justiţie veritabilă fără avocat, dreptul la apărare, înţeles în
sensul său cel mai larg, fiind expresia primordială a
dreptului la libertate” .
Ne raliem întru totul celor exprimate în doctrină în sensul
că, „ceea ce orice om de bun simţ trebuie să vadă şi să
înţeleagă e că, într-o societate liberă, oficiul de avocat,
exercitat de cetăţeni luminaţi, oneşti, şi independenţi, e tot
atât de indispensabil ideii de justiţie, ca şi acel de
magistrat” .
În literatura de specialitate s-a subliniat că „dacă până în
anul 1990, profesionistul ce exercita o profesie liberală era
în peisajul socio-profesional ca şi inexistent, după această
dată, acest tip de prestator de muncă a devenit nu numai un
obişnuit al zilei, dar şi o necesitate” . Deşi referirea ce îi viza
pe liber profesionişti la modul generic, este perfect
aplicabilă şi în cazul avocaţilor.
1. În cadrul primului capitol - profesia de avocat -
arhetipul profesiilor liberale - sunt tratate chestiuni
introductive vizând etimologia cuvântului „avocat”, definiţiile
ce au fost atribuite acestor liber profesionişti atât de
controversaţi, garanţi ai drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale individului, precum și rolul acestora deloc
de neglijat în procedura judiciară și în raporturile cu clienții.
Tot în cadrul primului capitol o secțiune distinctă a fost
consacrată istoricului profesiei, o analiză a organizării şi
exercitării profesiei de avocat încă de la momentul la care
avocatura a fost percepută ca o profesie şi până la
momentul prezent, fiind de natură a evidenţia traseul unei
evoluţii sinuoase a ordinului avocaţilor atât raportat la
structurile sale teritoriale, cât şi în privinţa celor naţionale.
De la practicarea avocaturii în mod solidar, în lipsa unei
autorităţi de natură a-l proteja de avocat, s-a trecut la
constituirea unui corp de avocaţi în Principatele Române
prin Legea din 6 decembrie 1864, pentru ca în prezent
formele de organizare a profesiei să fie Baroul şi Uniunea
Naţională a Barourilor din România.
După ce vreme îndelungată individualismul instituţional a
caracterizat avocatura română, o dată cu adoptarea Legii nr.
51/1995 republicată au apărut primele forme de organizare
corporatistă profesională, astfel că în prezent formele de
exercitare a profesiei sunt: cabinetul individual de avocat,
cabinetele asociate, societatea civilă profesională de
avocaţi şi societatea profesională cu răspundere limitată.
2. Cel de-al doilea capitol este destinat analizei
modalităților de dobândire a calității de avocat.
Astfel, în cadrul primei secțiuni accentul cade pe
reglementarea și condițiile de dobândire a calității de avocat
în țara noastră.
În prezent organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
este reglementată de Legea nr. 51/1995 modificată și
republicată, care impune în scopul dobândirii calității de
membru al unui barou din România, ca o persoană să facă
dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:
„a) să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;
b) să fie licenţiat al unei facultăţi de drept cu durata
stabilită de lege;
c) nu se găsească în vreunul dintre cazurile de
nedemnitate prevăzute de prezenta lege;
d) să fie apt, din punct de vedere medical, pentru
exercitarea profesiei”.
Cea de-a doua secțiune are în vedere analiza detaliată a
dobândirii calității de avocat pe bază de examen. Astfel, în
timp ce anterior ultimelor modificări ale legii de organizare si
exercitare a profesiei, regula accederii în avocatură o
constituia susţinerea unui examen de intrare în profesie, în
prezent primirea în profesie se realizează exclusiv în baza
unui examen național.
În cadrul celei de-a treia secțiuni a fost analizată
chestiunea stagiaturii, de la primele sale reglementări și
până în prezent, în timp ce a patra secțiune este consacrată
examenului de definitivare în profesia de avocat.
O secțiune distinctă este dedicată jurământului pe care
avocatul îl depune la începutul exercitării profesiei sale.
Având în vedere implicaţiile profunde generate de
aderarea României la Uniunea Europeană, cu consecinţa
faptului că am devenit parte a familiei europene, nu i-am
putut omite din analiza de faţă pe avocaţii care au obţinut
calificarea profesională într-unul din statele membre ale
Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European care
îşi exercită activitatea profesională în România, şi nici pe
avocaţii care îşi exercită profesia în cadrul altor ţări
europene.
În cuprinsul celei de-a noua secțiuni au fost trecute în
revistă și analizate incompatibilitățile cu care se confruntă
avocatul în exercitarea profesiei sale.
3. Cel de-al treilea capitol, destinat organizării
profesiei de avocat, debutează cu o a analiză a evoluției
sub aspect istoric a organizării avocaturii în țara noastră,
respectiv a structurilor teritoriale și naționale ale ordinului
avocaților.
În acest context, am arătat că norme juridice privind
reglementarea calităţii de avocat şi exercitarea acestei
profesii apar încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Legea din 6 decembrie 1864 pentru constituirea corpului
de avocaţi este cea prin care se realizează organizarea
ordinală a profesiei liberale de avocat.
Cea de-a doua secțiune a acestui al treilea capitol,
vizează formele de organizare a profesiei potrivit
reglementărilor în vigoare, respectiv Baroul şi Uniunea
Naţională a Barourilor din România.
În ceea ce privește Baroul, acesta este constituit din toţi
avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti, are
personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu,
contribuţia avocaţilor la realizarea bugetului fiind stabilită de
consiliul baroului. Sediul Baroului se află în oraşul de
reşedinţă al judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti.
Uniunea Naţională a Barourilor din România
(U.N.B.R.), este succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor
din România, fiind formată din toate barourile din ţară și
având sediul în municipiul Bucureşti. Uniunea este o
persoană juridică de interes public, are patrimoniu propriu şi
buget propriu, acesta din urmă fiind compus din contribuţia
barourilor în cotele stabilite de Congresul avocaţilor.
4. În cadrul celui de-al patrulea capitol, demersul a
avut ca obiect exercitarea profesiei de avocat, fiind
spuse analizei formele și modalitățile de exercitare a
profesiei.
În prima secțiune, accentul a căzut pe cele patru forme
de exercitare a profesiei, potrivit reglementărilor în vigoare,
respectiv cabinetele individuale, cabinetele asociate,
societăţile civile profesionale şi societăţile profesionale cu
răspundere limitată, între care avocatul poate opta liber
pentru oricare dintre acestea.
În cea de-a doua secțiune a acestui capitol sunt tratate
modalitățile de exercitare a avocaturii, respectiv avocatul
titular al cabinetului individual, avocatul asociat în cadrul
cabinetelor asociate, avocatul asociat în cadrul societăţii
civile profesionale de avocaţi, avocatul asociat în cadrul
societăţii profesionale cu răspundere limitată, avocatul
colaborator şi avocatul salarizat în interiorul profesiei.
5. Cel de-al cincilea capitol a fost structurat pe două
secțiuni, ce au vizat drepturile, respectiv obligațiile ce-i
revin, respectiv îi incumbă unui avocat în exercitarea
profesiei sale, fără a scăpa din vedere faptul că
„independenţa avocatului în raport cu clientul său şi
responsabilitatea sa specifică determină conţinutul
particular al drepturilor şi obligaţiilor avocatului faţă de client,
faţă de instanţă şi faţă de alţi participanţi la proces şi
configurează poziţia aparte a acestuia în proces” .
Cei doi piloni, respectiv drepturile şi obligaţiile avocatului,
au fost trataţi în principal din perspectiva dreptului
românesc, cu aplecare asupra avocatului ce a obţinut
calificarea profesională în ţara noastră.
Demersul a avut ca punct de plecare prezentarea
evoluţiei în timp a reglementărilor cu privire la instituţiile
tratate, accentuând elementele esenţiale ce au determinat
progresul acestora.
În cadrul secțiunii destinate drepturilor avocaților au fost
puse în lumină următoarele prerogative recunoscute
acestuia, respectiv:
▪ Dreptul de asistenţă şi reprezentare juridică;
▪ Dreptul la onorariu;
▪ Dreptul la sediul profesional;
▪ Dreptul la inviolabilitatea actelor şi lucrărilor cu
caracter profesional şi la ocrotire legală;
▪ Dreptul de a uza de mijloacele de publicitate;
▪ Dreptul la asigurări sociale.
În secțiunea destinată obligațiilor avocaților, au fost
prezentate următoarele îndatoriri:
▪ Obligația de pregătire profesională iniţială şi
pregătirea profesională continuă;
▪ Obligaţia de păstrare a secretului profesional;
▪ Obligaţia de a evita conflictul de interese;
▪ Obligaţia de a purta roba şi insigna de avocat.
6. Cel de-al șaselea capitol vizează problematica
răspunderii juridice a avocaților, care a fost abordată dintr-
o triplă perspectivă, respectiv răspunderea disciplinară,
civilă și penală şi, fără a omite analiza comparativă cu
legislaţia altor state membre ale Uniunii Europene.
7. În cadrul celui de-al șaptelea capitol este tratată
chestiunea suspendării și încetării calității de avocat.
Sub un prim aspect au fost analizate situațiile de
suspendare a exercițiului acestei profesii, respectiv:
▪ pe toată durata existenţei stării de incompatibilitate;
▪ în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau disciplinare
de interdicţie temporară de a profesa;
▪ în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a
contribuţiilor profesionale către barou, către Uniunea
Naţională a Barourilor din România şi către sistemul propriu
de asigurări sociale timp de 3 luni de la scadenţa acestora
şi până la lichidarea integrală a datoriilor;
▪ la cererea scrisă a avocatului.
Cât privește cazurile de încetare a calităţii de avocat,
acestea sunt:
▪ renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei;
▪ decesul;
▪ excluderea din profesie, ca sancţiune disciplinară;
▪ condamnarea definitivă a avocatului pentru o faptă
prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi
avocat.
▪ pensionarea.
8. Cel de-al optulea capitol este destinat elementelor
de drept comparat, aplecarea asupra reglementărilor
legale privind profesia de avocat din celelalte membre ale
Uniunii Europene fiind extrem de utilă, deoarece permite
identificarea eventualelor lacune ce s-ar putea regăsi în
legislaţia noastră, generând totodată posibile propuneri de
lege ferenda.
În cadrul acestuia au fost supuse analizei chestiuni
vizând reglementarea statutului profesiei de avocat în
Franța, Spania și Italia.
9. Capitolul nouă al acestei lucrări este destinat
avocatului european.
Prima secțiune a acestui capitol am consacrat-o liberei
circulații a avocaților în cadrul Uniunii Europene, libertate
care decurge din două mari principii înscrise în tratatul
Comunităţilor europene, respectiv în articolul 43 privind
libera prestare de servicii şi articolul 59 privind libertatea de
stabilire.
Cea de-a doua secțiune cuprinde o analiză a
independenţei profesionale a avocatului european -
principiu deontologic fundamental, care stă la baza naşterii
conceptului de avocat european.
Ultima chestiune dezbătută, respectiv cea de-a treia,
prezintă o analiză a avocatului european - actor principal în
procedura în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
10. Ultimul capitol, cel de față, este destinat
concluziilor și propunerilor de lege ferenda, urmărind
identificarea eventualelor lacune sau inadvertențe existente
în cadrul legislației în vigoare și indicarea unor soluții viabile,
având în vedere în primul rând modelul legislativ al țărilor
membre al Uniunii Europene.
În final se mai impune a sublinia, faptul că aplicabilitatea
practică a chestiunilor de natură teoretică ce au fost
dezbătute în lucrarea de faţă, se regăseşte în abordarea
aspectelor ce ţin de practică judiciară, prin speţele analizate.
Dintre propunerile de lege ferenda abordate, amintim:
§ 1. Examenul de admitere în profesie
O primă propunere de lege ferenda vizează examenul de
admitere în profesie, cu privire la care s-a speculat adesea
dificultatea sporită a acestui examen tocmai în ideea unei
limitări a numărului nejustificat de mare, în opinia unora, a
membrilor acestei profesii. Pentru a preîntâmpina aceste
speculaţii la care am făcut referire mai sus, s-ar impune ca
pe viitor pe lângă această condiţie a mediei, să se
stabilească anual, la nivelul fiecărui Barou, după reguli
precise şi riguros stabilite, care să înlăture elementul
arbitrar, un anumit număr de locuri ce urmează a fi scoase
la concurs şi care să corespundă necesarului de avocaţi al
fiecărui Barou în parte.
După momentul promovării examenului de admitere în
profesie, s-ar impune, de lege ferenda, ca în măsura în care
cel în cauză nu optează pentru încheierea contractului de
colaborare cu un anumit avocat care să-l îndrume pe
perioada stagiului, repartizarea să se facă de către Consiliul
Baroului, care are sarcina organizării şi supravegherii
activităţii de îndrumare a stagiarilor.
§ 2. Pregătirea profesională iniţială și pregătirea
profesională continuă
Sub un prim aspect, raportat la pregătirea profesională
inițială, realizată pe durata exercitării stagiului, consider
oportună o dublă evaluare a avocatului aflat la începutul
practicării profesiei, respectiv pe lângă cea prevăzută de
legislația actuală în domeniu, care vizează în principal
pregătirea sa teoretică, și o testare practică a abilităților
profesionale.
În prezent aprecierea competențelor profesionale ale
avocatului stagiar face obiectul unor evaluări periodice, în
principal teoretice, realizate de către colegi avocați și cadre
universitare, aspect ce ar putea imprima un oarecare grad
de subiectivism procedurii. Analizând practica în domeniu
întâlnită în alte state membre ale Uniunii Europene,
consider că ar trebui să se aibă în vedere, în perspectiva
unor modificări ulterioare ale legislației noastre, posibilitatea
ca avocatul, la finalizarea stagiului profesional, să aibă
obligația de a compărea în fața unei instanțe, în cadrul unui
așa zis „proces test”.
În urma acestuia, instanța, independent de soluționarea
cauzei supuse „judecății”, elaborează un raport de evaluare
a demersului profesional al avocatului supus examinării,
analizând mijloacele de care s-a folosit și abilitățile pe care
le-a demonstrat în încercarea de a-i oferi o cât mai bună
reprezentare „clientului” în serviciul căruia se află.
Sub un al doilea aspect, raportat la pregătirea
profesională continuă, în ideea menținerii unui nivel ridicat
al calității prestațiilor în cadrul profesiei, consider că ar
trebui sporit gradul de rigoare în privința aprecierii avocaților
definitivi sancționați pentru cazuri de malpraxis în sensul
unor evaluări periodice.
Ca o noua atribuție a Consiliului Baroului, evidența strictă
a avocaților ce au dovedit în repetate rânduri carențe în
aplicarea practică a cunoștințelor profesionale, fapt ce a dus
la sancționarea lor pentru malpraxis, să constituie baza
pentru structurarea unui program adiacent de pregătire și
evaluare în cadrul profesiei.
§ 3. Exercitarea avocaturii în cadrul parteneriatelor
multidisciplinare
O propunere interesantă de lege ferenda care a fost
făcută în doctrină şi pe care o îmbrăţişez are în vedere
reglementarea în România a posibilităţii exercitării profesiei
de avocat în cadrul unui parteneriat multidisciplinar (Multi
Disciplinary Practice - M.D.P.), „care sub aspectul naturii
juridice este, mai degrabă o societate comercială decât
civilă” şi în care „cooperează la soluţionarea cauzelor mai
multe persoane având profesii diferite (cum ar fi, spre
exemplu, avocaţi şi experţi contabili)” .
Cu toate că la nivel european aceste parteneriate sunt
controversate, neexistând o unitate de opinii în privinţa
acceptării reglementării acestora, s-a opinat în sensul că se
încurajează aceste asocieri, „guvernele dorindu-le în ideea
de a se oferi consumatorilor servicii din toate domeniile
grupate sub un singur acoperiş” .
În ţara noastră, un prim pas, timid, e drept, în această
direcţie a parteneriatului multidisciplinar s-a făcut prin
reglementarea posibilităţii avocaţilor de a deveni şi
mediatori.
§ 4. Extinderea drepturilor procesuale ale avocaților
Un alt domeniu, în care s-ar impune anumite modificări
în ceea ce privește categoria profesională a avocaților îl
reprezintă drepturile procesuale ale acestora, care la
momentul actual, potrivit reglementărilor în vigoare sunt
limitate, mai ales în cadrul procesului penal, în faza de
urmărire penală, impunând acestora o serie de restricții,
care îl prejudiciază în primul rând pe clientul în sarcina
căruia lucrează avocatul.
Apreciez că la acest moment, una dintre problemele
esențiale, în ceea ce privește urmărirea penală, din
perspectiva avocatului, în calitatea sa de garant al
drepturilor și intereselor clientului său, o reprezintă
caracterul nepublic al urmăririi penale.
Faptul că potrivit dispozițiilor art. 202 din Codul de
procedură penală, în virtutea rolului său activ organul de
urmărire penală, organul de urmărire penală este obligat să
strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi
pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea
justei soluţionări a acesteia, adunând probele atât în
favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului”,
nu este de natură a garanta pentru apărarea drepturilor
celui cercetat, apărare pe care doar avocatul său o poate
realiza la adăpost de orice îndoială.
Afirmăm aceasta, întrucât așa cum ne demonstrează
practica, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, organele de
cercetare penală se focalizează pe strângerea de probe în
defavoarea învinuitului sau a inculpatului, așadar în sensul
acuzării sau incriminării acestuia, și într-o măsură mult
diminuată în favoarea celui cercetat.
Ne raliem astfel opiniei exprimate în doctrină potrivit
căreia „într-un stat de drept, unde democrația se află la ea
acasă, este de neconceput acuzarea unei persoane și
fabricarea unor dosare, în secret, fără încunoștințarea
părților și a alor persoane interesate, mai ales că dispozițiile
procedurale instituie un întreg sistem de garanții procesuale
celui acuzat de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea
penală” .
§ 5. Ierarhizarea avocaților
O altă problemă, sensibilă, de altfel pe care o putem
identifica în legislația actuală în materie, o reprezintă, din
punctul meu de vedere, absența unei ierarhizări a avocaților
și a unor criterii în acest sens.
Astfel, de lege lata, doar competențele avocatului stagiar
sunt limitate în ceea ce privește asistența și reprezentarea
unei părți, acesta putând pune concluzii doar în primă
instanță și doar la Judecătorie.
În schimb, după obținerea definitivatului în profesiei,
avocatul poate asista sau reprezenta partea în folosul
căreia acționează, în toate gradele de jurisdicție, respectiv
primă instanță, apel și recurs, la Judecătorii, Tribunale și
Curți de Apel.
O singură restricție a fost prevăzută de legiuitor în materie,
astfel că un avocat definitiv poate pune concluzii în fața Înaltei
Curți de Casație și Justiție, doar după ce acumulează o
vechime neîntreruptă în profesie de cel puțin cinci ani de la
definitivare, conform dispozițiilor art. 22, alin. (2) din Legea de
organizare și exercitare a profesiei.
Astfel, singurul criteriu în funcție de care se apreciază
dacă un avocat poate sau nu să pună concluzii în fața
instanței supreme din țara noastră, este cel al vechimii,
nicio altă condiție suplimentară nefiind impusă.
Ca propunere de lege ferenda, consider oportună, fără a fi
restrictivă, stabilirea unor criterii de ierarhizare, bazate în
primul rând pe competențe profesionale, criterii în funcție de
care să i se permită unui avocat definitiv să pună concluzii în
apel sau în recurs.
Motivul principal pentru care ar fi necesară o astfel de
ierarhizare îl constituie interesul suprem al clientului care ar
trebui să primeze, drepturile acestuia putând fi grav și
iremediabil vătămate în condițiile în care se permite unui
avocat neexperimentat să-și reprezinte clientul în recurs,
spre exemplu, ținând cont că acesta este ultimul grad de
jurisdicție.
În privința criteriilor de ierarhizare, pe lângă condiția unei
anumite vechimi în profesie, primordiale ar trebui să fie
competențele profesionale, dovedite printr-un anumit
procent de cauze câștigate din totalul celor angajate, prin
lipsa sancțiunilor disciplinare și civile, precum și a
condamnărilor de natură penală, precum și participarea în
mod activ în cadrul programelor de pregătire profesională
continuă.
Cât privește asistența sau reprezentarea în fața Înaltei
Curți de Casație și Justiție, apreciez că vechimea
neîntreruptă în profesie necesară în acest sens ar trebui
crescută, la 10 ani de la definitivare, fiind adăugate totodată
și condiții suplimentare, respectiv o reputație profesională
neștirbită, un anumit procent de cauze câștigare raportat la
numărul total de cauze angajate, un anumit număr de
lucrări cu caracter juridic publicate în publicații de prestigiu
în domeniu.
§ 6. Obligativitatea asistenței juridice în recurs prin
avocat
O altă propunere de lege ferenda vizează modificarea
legislației în vigoare în sensul instituirii obligativității
asistenței sau reprezentării printr-un avocat a părții care
formulează cerere de recurs sau are calitatea de intimat în
această cale de atac.
Cea mai mare parte a țărilor europene, membre ale
Uniunii Europene și parte la Convenția Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,
asistența avocațială a părților este obligatorie cel puțin în
fața instanței supreme, și uneori și a instanțelor de fond.
În acest sens s-ar impune modificarea legislației în
vigoare în sensul obligativității asistării sau reprezentării de
către un avocat a părții care dorește să formuleze cerere de
recurs sau să se apere în calitate de intimat. În cazul în
care cel în cauză dovedește că nu are mijloacele necesare
angajării unui apărător, să se instituie obligativitatea
desemnării unui avocat din oficiu .
§ 7. Stabilirea unor criterii de distincție între avocatul
generalist și cel specializat
O altă propunere pe care o consider oportună, raportat la
reglementările legislative în domeniu ale altor țări membre
ale Uniunii Europene, o constituie realizarea unei distincții
clare între avocatul generalist și cel specializat pe diverse
domenii de activitate, acest fapt fiind, din punctul meu de
vedere, extrem de util pentru clienți.
În acest sens, consider că ar trebui adoptat modelul
Franței, pe care îl vom detalia în cele ce urmează și unde
există o distincție tradițională între avocații denumiți
„generaliști” și avocații „specializați”. Misiunile avocatului
fiind multiple și extrem de variate, acest fapt conduce la
specializarea avocatului într-unul sau mai multe domenii
predilecte.
În ceea ce îi privește pe avocații generaliști, acești nu au
nicio specializare și practica lor se extinde în toate
domeniile juridice.
În schimb avocații specializați se identifică prin aceea că
au promovat un examen de recunoaștere a competențelor
lor într-unul sau mai multe domenii juridice. Așadar
utilizarea unei mențiuni de specializare într-un domeniu
juridic este condiționată de obținerea unui certificat de
specializare în condițiile prevăzute de art. 86-92 din
Decretul nr. 91/1197 din 27 noiembrie 1991 privind
organizarea profesiei de avocat.
Așadar, pentru a obține o mențiune de specializare sau
un certificat de specializare, avocatul trebuie să facă
dovada unei practici de cel puțin 4 ani în domeniul în care
dorește obținerea specializării și să promoveze un examen
de cunoștințe teoretice. Numărul specializărilor pe care le
poate obține un avocat este limitat la două.
Avocații specializați au de asemenea obligația unei
formări profesionale continue în cadrul specializării pe care
au ales-o, căreia trebui să-i dedice un sfert din durata totală
a pregătirii profesionale.
Apreciez că modelul Franței în acest domeniu poate fi
urmat cu succes și în țara noastră, în maniera descrisă mai
sus.
BIBLIOGRAFIE –
I. LEGISLAŢIE
I. A. Legislaţie naţională
1. Constituţia României, revizuită prin Legea nr.
429/2003.
2. Codul civil.
3. Codul de procedură civilă.
4. Codul de procedură penală.
5. Codul muncii.
6. Codul penal.
7. Legea pentru constituirea corpului de avocaţi
din 6 decembrie 1864.
8. Legea pentru organizarea corpului de avocaţi
din 12 martie 1907.
9. Legea pentru organizarea şi unificarea corpului
de avocaţi din 21 februarie 1923.
10. Legea pentru organizarea corpului de avocaţi
din 10 noiembrie 1938.
11. Legea pentru organizarea corpului de avocaţi
publici din 30 martie 1939.
12. Legea nr. 509 din 5 septembrie 1940 pentru
organizarea Corpului de avocaţi din România.
13. Legea nr. 3 din 17 ianuarie 1948.
14. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat.
15. Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în
cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi
inovare.
16. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de
pensii publice.
17. Decretul-lege pentru numirea şi funcţionarea
comisiunilor interimare la Uniunea avocaţilor şi
la Barourile avocaţilor din ţară din 26 octombrie
1939.
18. Decretul-lege pentru organizarea Corpului de
avocaţi din România adoptat în 1940.
19. Decretul-lege pentru organizarea şi funcţionarea
Casei Centrale de Asigurări a Avocaţilor din
1940.
20. Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri
pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în
România.
21. Decretul nr. 39/1950 privitor la profesiunea de
avocat.
22. Decretul nr. 281 din 21 iulie 1954 pentru
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în
Republica Socialistă România.
23. Decretul nr. 191/1977 privind reglementarea
plăţii onorariilor.
24. Dispoziţiunilor generale privitoare la onorariile
avocaţilor din 30 septembrie 1925.
25. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de
asigurări sociale ale avocaţilor.
26. Ordonanţa Guvernului nr. 94/2004 privind
reglementarea unor măsuri financiare.
27. Statutul profesiei de avocat.
28. Regulamentul Casei Centrale de pensii a
Avocaţilor din România şi a Caselor de ajutor
ale barourilor din 1936.
I. B. Legislaţie europeană şi internaţională
1. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea
Europeană.
2. Legea nr. 31 decembrie 1971 asupra abaterilor
disciplinare ale avocaţilor din Franţa.
3. Legea nr. 39 din 21 august 1981 privind
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în
Siria.
4. Statutul General al Avocaturii spaniole aprobat
prin Decretul din 28 iunie 1946.
5. Statutul General al Avocaturii spaniole aprobat
prin Decretul nr. 2090 din 24 iunie 1982.
6. Statutul General al Avocaturii spaniole aprobat
prin Decretul nr 658 din 22 iunie 2001.
II. DOCTRINĂ
II. A. Doctrină română
Tratate, cursuri, monografii
1. ALEXANDRESCO DIMITRIE, Explicaţiunea
teoretică şi practică a dreptului civil român, tomul IX,
Atelierele Grafice Socec & Co., Bucureşti, 1910.
2. BULAI COSTICĂ, FILIPAŞ AVRAM, MITRACHE
CONSTANTIN, BULAI BOGDAN NICOLAE, MITRACHE
CRISTIAN, Instituţii de drept penal, Editura Trei, Bucureşti,
2008.
3. CARP CERASELA, PANAINTE DRAGOŞ,
Ghidul avocatului de succes, Editura All Beck, Bucureşti,
2003.
4. CIOBANU VIOREL MIHAI, Tratat teoretic şi
practic de procedură civilă. Teoria generală, vol. I, Editura
Naţional, Bucureşti, 1996.
5. CIOBANU VIOREL MIHAI, BOROI GABRIEL,
Drept procesual civil, Curs selectiv. Teste grilă, Editura All
Beck, Bucureşti, 2005.
6. COBUZ BĂGNARU ALINA, Obligaţiile
fundamentale ale avocatului: păstrarea secretului
profesional şi evitarea conflictului de interese, în „Avocatul”
nr. 1/2007.
7. CONEA NICOLAE, GHEORGHE CONSTANTIN,
TANISLAV ELIODOR, CONEA MIHAIL, Infracţiuni prevăzute
în legi speciale, Editura Semne, Bucureşti, 2000.
8. DĂNILĂ LIGIA, Organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007.
9. DELEANU ION, Tratat de procedură civilă, vol. I,
adiţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007.
10. DOBRINOIU VASILE, PASCU ILIE, MOLNAR
IOAN, NISTOREANU GHEORGHE, BOROI ALEXANDRU,
LAZĂR VALERICĂ, Drept penal. Partea generală, Editura
Europa Nova, Bucureşti, 1999.
11. DRĂGHICI MARIUS, Asigurătorul - garant al
plăţii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009.
12. FLOREA GHEORGHE, Apărarea în procesul
civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006.
13. HEROVANU EMIL, Principiile procedurii
judiciare, vol. I, Institutul de Arte Grafice „Lupta”, Bucureşti,
1932.
14. LEŞ IOAN, Organizarea sistemului judiciar, a
avocaturii şi activităţii notariale, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1997.
15. LEŞ IOAN, Organizarea sistemului judiciar
românesc. Noile reglementări, Editura All Beck, Bucureşti,
2004.
16. LEŞ IOAN, Instituţii judiciare contemporane,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007.
17. MITRACHE CONSTANTIN, MITRACHE
CRISTIAN, Drept penal român, Partea generală, Casa de
Editură şi Presă „Şansa”, Bucureşti, 2002.
18. MOROIANU GHEORGHE, Statutul profesiilor
liberale, Editura Universul Juridic, 2008.
19. MURARU I., CONSTANTINESCU M.,
TĂNĂSESCU S., ENACHE M., IANCU GHE., Interpretarea
Constituţiei. Doctrină şi practică, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2002.
20. MURZEA CRISTINEL, POENARU EMIL,
Reprezentarea în dreptul privat, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2007.
21. POENARU EMIL, MURZEA CRISTINEL,
Profesiile juridice liberale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009.
22. POPA IOAN, Tratat privind profesia de magistrat
în România, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007.
23. STĂTESCU CONSTANTIN, BÂRSAN
CONSTANTIN, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,
Editura All Beck, Bucureşti, 2002.
24. STOICA CRISTINA, WEBSTER JANICE,
Avocatul român în sistemul de drept european, Editura All
Educational, Bucureşti, 1997.
25. ŞTEFĂNESCU ION TRAIAN, Tratat de dreptul
muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007.
26. TĂBÂRCĂ MIHAELA, Drept procesual civil, vol.
I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005.
27. ȚICLEA ALEXANDRU, Tratat de dreptul muncii,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010.
Studii. Articole. Comentarii
1. BAIAS FLAVIUS-ANTONIU, Principiile profesiei
de avocat în lumina dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, în
„Dreptul” nr. 10-11/1995.
2. BELIGRĂDEANU ŞERBAN, Reglementările
ilegale - în raport cu principiile şi normele dreptului muncii şi
ale dreptului securităţii sociale - înscrise în Statutul profesiei
de avocat, „Dreptul” nr. 1/1996.
3. FLOREA GHEORGHE, Pregătirea profesională
iniţială şi pregătirea profesională continuă a avocaţilor, în
contextul strategiei de reformă a sistemului judiciar din
România şi al consolidării mediului de afaceri, în „Avocatul”
nr. 1/2005.
4. FLOREA GHEORGHE, Valorile profesiei de
avocat între tradiţie şi prezent, în cadrul celui de-al 52-lea
Congres al Uniunii Internaţionale a Avocaţilor, Bucureşti, 29
octombrie - 2 noiembrie 2008.
5. FLOREA GHEORGHE, Avocaţi de top, ediţia a
IV-a, Casa de Editură Finmedia, Bucureşti, 2009.
6. HAŞOTTI IONEL, Avocatura română între
individualism şi corporatism, în „Avocatul” nr. 1/2007.
7. NAUBAUER ŞTEFAN, Observaţii pe marginea
art. 20 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat, în „Avocatul” nr. 1/2006.
8. NICOLCIOIU EMIL, Să ne însuşim ştiinţa şi arta
de a judeca ştiinţa şi fapta înfăptuirii justiţiei, în „Revista
Română de Drept” nr. 1/1971.
9. POPESCU CORNELIU LIVIU, Legalitatea,
continuitatea şi unicitatea ordinului profesional al avocaţilor
din România, în „Curierul judiciar” nr. 1/2007.
10. PREDESCU TITICĂ, ZĂRNESCU NICOLAE,
Consideraţii în legătură cu natura juridică a Uniunii
Avocaţilor din România şi a Barourilor în baza
reglementărilor actuale şi anterioare, în „Avocatul” nr.
1/2004.
11. RADU FLORIN, RADU CRISTINA, Condiţii în
care avocatul poate depune mărturie cu privire la fapte care
i-au fost încredinţate în baza contractului de asistenţă
juridică, în „Dreptul” nr. 12/2006.
12. SAVU TIBERIU, Unele consideraţii privind
regimul juridic al organizării şi funcţionării barourilor, în
„Avocatul” nr. 1/2006.
13. STOICA OLIVIU AUGUSTIN, Metode şi mijloace
pentru îmbunătăţirea activităţii avocatului, în „Revista
Română de Drept” nr. 8/1972.
14. ZAMFIRESCU CĂTĂLIN ANDREI, Modalităţi de
exercitare a profesiei de avocat, în „Avocatul” nr. 1/2000.
15. ZAMFIRESCU CĂTĂLIN ANDREI, Avocatul
român, avocat european, în „Avocatul” nr. 1/2007 editată de
Uniunea Naţională a Barourilor din România Fundaţia
Constantin Naumescu.
II. B. Doctrină străină
Tratate, cursuri, monografii
1. APPLETON JEAN, Traite de la profession
d’avocat, Librairie Dalloz, Paris, 1923.
2. YVON BLAIS, Etică, deontologie şi practică
profesională, Colecţia de drept 2009-2010, vol. I,
Cowansville, Quebec, 2009.
3. CRESPO MORA CARMEN, La relación
obligatoria abogado-cliente. Especial mención a su
responsabilidad civil, Universidad Autónoma de Madrid,
Facultad de Derecho, 2004.
4. CICHON ZIGNIEW, La pratique de l’avocat
devant la CEDH, L’avocat dans le droit européen, Bruylant,
Bruxelles, 2008.
5. DE LA TORRE DIAZ FRANCISCO, Deontología
de Abogados, Jueces y Fiscales. Reflexiones tras una
década de docencia, Universidad Pontificia Comillas,
Madrid, 2008.
6. HABSCHEID W.Y., Droit judiciaire privé suisse,
deuxième édition entièrement revue et corrigée, Librairie de
l’Université, Genève, 1981.
7. HALPÉRIN J.L., Avocats et notariés en Europe.
Les professions judiciaires et juridiques dans l’histoire
contemporaine, Librairie générale de droit et de
jurisprudence, Paris, 1996.
8. HAMELIN JAQUES, DAMIEN ANDRE, Les
règles de la profession d’avocat, Dalloz, Paris, 1989.
9. KRENC FREDERIC, La liberté d’expression de
l’avocat en dehors du prétoire: l’homme de droit entre droits
et devoirs, în „L’avocat dans de droit européen”, Bruylant,
Bruxelles, 2008.
10. LAMBERT PIERRE, Règles et usages de la
profession d’avocat du barreau de Bruxelles, Bruylant,
Bruxelles,1994.
11. LEGA CARLO, Deontología de la profesión de
abogado, Civitates, Madrid, 1983.
12. MARTINEZ VAL JOSE MARIA, Abogacía y
Abogados. Tipología profesional. Lógica y oratoria forense.
Deontología jurídica, Casa Editorial S.A. Comte d’Urgell,
Barcelona, 1990.
13. MERLE R., Le bâtonnier de l’ordre des avocats,
une forme de présidence originale, Mélanges Hebraud,
Toulouse, 1981.
14. VOILLEMONT DOMINIQUE, Inscription de l’
avocat communautaire auprès d’un barreau d’accueil:
conditions et contentieux, în „L’avocat dans le droit
européen”, Bruylant, Bruxelles, 2008
Studii. Articole. Comentarii
1. DOGBEMIN KONE GERARD, Rolul viitor al
barourilor, în cadrul celui de-al 52-lea Congres al Uniunii
Internaţionale a Avocaţilor, Bucureşti, 29 octombrie - 2
noiembrie 2008.
2. LOPES-CORDOSO AUGUSTO, Secretul
profesional în Europa conform Curţii Europene de Justiţie,
în cadrul celui de-al 52-lea Congres al Uniunii Internaţionale
a Avocaţilor, Bucureşti, 29 octombrie - 2 noiembrie 2008.
3. SMETS TIM, La publicité des avocats - Le point
de vue du marchand tapis, în „Journal du juriste” nr.
43/2005.
III. Principalele site-uri Internet accesate
http://belgiumlawyers.net
http://www.avocat.be
http://www.avocatfrancophone.com
http://www.avvocato.it
http://www.barreaudebruxelles.be
http://www.cnb.avocat.fr
http://www.inppa.ro
http://www.legalis.ro
http://www.professione-avvocato.it
http://www.uianet.org