Rendez-vous mortal V

de Liviu Lucaci

Doi bărbaţi de aproximativ aceeaşi vârstă, Cono şi Angel, stau la masă în barul unui muzeu. Primul, Cono, e îmbrăcat elegant dar neglijent, are un aer pierdut, cu părul nearanjat, cu hainele în dezordine, cu jacheta sau bluza ruptă şi cu o pată pe mânecă, genul burlac convins. Celălalt, Angel, însurat, cu verighetă pe deget, mai agitat, îmbrăcat corect dar fără imaginaţie, gen funcţionar de bancă, însă nu sărac.Sunt deja aşezaţi la masă, se vede că abia au intrat.Angel(entuziast): Cono? Incredibil. Ce bine-mi pare să te văd. Mă emoţionezi, să ştii. După atâţia ani?! Fantastic.Cono( mai rezervat): Şi mie, Angel…, şi eu, adică…, îţi dai seama.Angel: Doamne, câţi să fie? De la terminarea liceului, nu? De atunci nu ne-am văzut.Cono: Da, da, cam de atunci.Angel: Sunt deja…mamă, uh!(fluieră, îşi plezneşte palmele, îşi şterge ochii, numără pe degete), nici nu-mi vine să zic câţi. Am o frică superstiţioasă să calculez ce grămadă de timp a trecut. Cono!!Cono: Ei, da…, ar cam fi ceva de atunci…, şi pe urmă tu mereu ai fost un tip precis.

1

Angel( îi revine entuziasmul): Măi, băiete, ce bucurie să ne vedem din nou chiar astăzi(îi face cu ochiul şmechereşte; Cono nu pare să înţeleagă de ce). Trebuie să sărbătorim. ( fluieră, se uită în jur după chelnerul care vine, îi şopteşte ceva la ureche, după care chelnerul pleacă) Stai, nu-mi spune cum ţi-a venit ideea. Noi doi, iarăşi împreună, incredibil.( Dă să-l îmbrăţişeze, Cono îl potoleşte cu un gest din nou. Angel face gesturi ca ’’atunci’’: dans din şold, pahare imaginare date peste cap, sex. Îl bate pe spate).Uf, că-mi vine să plâng când mă gândesc mai bine, ce a fost şi cum s-a dus.Cono: Ei, lasă. Îţi face sânge rău degeaba.Angel: Fotbalul, beţiile …, garsoniera lu’ Costea unde… tu cu alea două… deodată…( râde mânzeşte, invidios) Nu, mă, Cono, că lucrurile astea se contabilizează când o fi să ne ducem, ascultă-mă pe mine…( lăcrimează). Dar asta-i viaţa, ştii tu.Cono: Mie-mi zici?Angel: Şi? Cum te-ai gândit să mă suni chiar astăzi? (vede că Cono nu reacţionează şi trece mai departe discret) Cum eşti? Cono dă să răspundă, dar Angel îl întrerupe.Angel: Dar ce te întreb eu pe tine? Se vede de la o poştă. Excelent, în formă, fără burtă, fără guşă, ce mai. Poate puţin… Câţi ani, ă? (nu-i dă timp să răspundă) Lasă-mă că ştiu, doar suntem de un leat. N-are importanţă. De fapt, să fim sinceri, tu ai fost totdeauna la modă, fancy. Te îmbrăcai mişto, ţoale, gagicile după tine, că acu’ mi-o aduc aminte de Gina, cum mi-ai furat-o de sub nas…,

2

băi, omule, în maşină direct, fără să te încurci…(ţâţâie din buze)Cono( dă să se disculpe): Angel, eu…n-am vrut să…eram puşti, îmi cer scuze, ce ştiam eu? … Angel: Lasă, ce încape aşa ceva între noi?, dacă am fost prost, asta e. E bine că ai luat-o tu şi nu altul. Nu ştii tu cum e viaţa?Replicile anterioare şi o parte din cele ce urmează pot fi rostite întretăiate. Angel: Cum roiau toate…, când am dat cu banu’ şi tu ai câştigat runda cu Leny, de te-a durut fruntea de la marginea patului o săptămână după aia…Încep să râdă amândoi, mai întâi uşor, apoi tot mai tare până se transformă într-o criză de râs. Între timp replicile curg, până Cono dă în plâns)Cono: De fapt eu…Venisem să-ţi zic…De la marginea patului de sus, că aveau paturi suprapuse.Angel: Uau, erai cineva, mă.Cono: Exagerezi, nu a fost chiar aşa, când s-a întâmplat să…Angel: Da’ şi meritai! Nopţile…Tu erai ăla care le dansa, le plimbai după aia în maşina ta şmecheră, ce marcă era? Apropo, o mai ai?Cono( evaziv): Nuuu, de fapt, nu mai e mare lucru din ea la ora asta…Angel: Nu te flatez, dar aşa era. Le înnebuneai cu aerul tău de grangur, aveai mişcarea aia, cum era?.Cono: Lasă, ce să ne amintim? Nu eram chiar aşa. ( Cono plânge acum cu furie, drept care pune punctul pe i şi întrerupe amintirile lui

3

Angel) Acum de fapt nu mai am nimic, ca să fiu sincer.Angel( o clipă uluit, apoi îşi revine): Ce? Falit? Tu? O duci rău? Cono: Uite că mi se întâmplă până şi mie.Angel: Nu pot să cred. Dar ce ai?Cono( ezită, dă din cap, mormăie): Mă, eu…Vine chelnerul, şuşoteşte cu Angel, apoi chelnerul pleacă.Angel: Treci tu peste toate. Mereu ai ştiut cum s-o întorci în avantajul tău. (Angel se uită la ochii lui Cono, crede că acesta lăcrimează de râs şi trece mai departe) Uite-o( arată verigheta), eu sunt…(fluieră) dus, pierdut, gata. Terminat, cum le spuneai chiar tu ăstora ca mine. Însurat, nevastă-mea mi-a turnat trei copii, gemeni, închipuie-ţi, şi acum are curu’ cât o dormeză. Cono(se şterge în continuare la ochi cu batista luată de la Angel): Nu e cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla.Angel: Pentru tine e uşor să vorbeşti. Ziua lucrez la o bancă unde am un şef pitic şi fonfăit, rău ca o soacră nefutută, seara mă întorc acasă şi dau de familie. S-o auzi pe nevastă-mea, sforăind ca o focă răcită, şi pe ăia trei mici urlând de dimineaţa până seara ca trei pinguini nemâncaţi.Cono: Angel, la mine e mai grav de atât.Angel( uşor-uşor, pe măsură ce povesteşte replicile anterioare se cătrăneşte, până ajunge să se văicărească de-a dreptul): Mai grav de atât ce poate fi? Mai rău de atât e doar moartea.Cono: Vezi?Pauză. Angel îl priveşte atent.

4

Angel: Ce?Cono: Că se poate mai rău?Angel: Ce ai păţit , mă, băiatule? Cono?Cono: Hm, cum să-ţi spun? (zâmbeşte, face feţe-feţe uitându-se chiorâş la Angel, ca şi cum ar verifica dacă acesta va crede ce are de spus) Angel, nu e… uşor.Angel: Zi, mă. Ce te coieşti în halul ăsta? Între noi nu încap atâtea pregătiri şi farafastâcuri.Cono: Angel, mai ţii minte că noi doi am făcut un jurământ …în şcoala generală?Angel: Noi doi? Se poate, nu-mi mai aduc aminte, când?Cono: Eram într-a şaptea, în vacanţa de primăvară, în pod la bunică-ta unde stăteai atunci…Angel: Aşa, că ai mei mă lăsau totdeauna acolo în vacanţe, ’tu-le muma-n cur, ca să scape de mine.Cono( precaut): Eram noi doi singuri şi am făcut un legământ.Angel: Aşa. Pot să…?( gest ca să fumeze, Cono îl aprobă din cap)Angel: Noi? Că ce?Cono(îşi freacă fruntea): Şi, ca să fie serios, am luat un ac vechi de cusut din trusa bunică-zi şi ne-am înţepat degetele…Angel( tot mai grav, începe să-şi aducă aminte): Scorpie şi bunică-mea, toate alea le ţinea ascunse că nu puneai mâna pe nimic.( se uită după chelner în jur, pare că vrea să facă o comandă) ‚’Tu-le mama lor că şi ăştia se grăbesc ca melcii. Aha, aha, parcă…

5

Cono: Ne-am amestecat sângele şi ne-am jurat ca după ce moare primul dintre noi să se întoarcă la celălalt ca să-i confirme că există viaţa de după…?Angel(parcă îşi aminteşte): Daaa…Cono: Ei.Angel: Ce?Cono:M-am întors.Angel: De unde?Cono: De… (gest semnificativ din cap).Angel(uluit, nu ştie ce să creadă): Ce vorbeşti?!Cono(resemnat): Ei…Angel(tot mai uluit): Nuuu.Cono: Ba da.Angel: Adică, vrei să spui că tu…(pufneşte) Ce prostii! Mă faci să-mi sară inima din loc. (Pauză. Încearcă să râdă) Ha-ha-termină cu chestiile astea că sunt superstiţios.Cono: Aş vrea eu să termin.Angel: Adică ce vrei tu să-mi zici acolo?Cono: Ce ai înţeles. Nu face pe prostul.Angel: Fugi de acolo. Ce poante sunt astea?Cono(trist şi înciudat): Mă ştii pe mine că umblu cu farse?Angel: Bine, dar…, cine a mai auzit aşa ceva?Cono: Uită-te bine la mine. Ce vezi?Angel(neîncrezător): Pe Cono pe care-l ştiu. Poate un pic mai palid, cu bluza ruptă, murdar pe cămaşă şi…Cono: Şi nu te întrebi de ce?Angel: Aşteptam să-mi spui tu.Cono: Azi-dimineaţă am avut un accident de maşină. O motociclistă în negru a intrat în mine.

6

Uite(arată bluza, lovitura la mână, eventual o rană roşie dar nu sângerândă) După accident am ieşit din maşină, ne-am luat la ceartă, ea a scos un cuţit, eu n-am fost suficient de rapid şi… ( se întoarce şi are un cuţit înfipt în spate )uite-mă aici.Angel: Incredibil.( se foieşte, nu ştie ce să zică, se ridică de pe scaun, se uită în jur, se holbează la Cono, se pişcă până ţipă) Sunt treaz, aici, în varul unui muzeu la întâlnire cu…Cono, prietenul meu din şcoala generală şi… Nu, nu. Mi-ai luat piuitul.Cono: Te înţeleg. Îţi dai seama ce surpriză am avut eu.Angel: Bine, şi acuma?Cono: Habar n-am. N-am mai fost mort până acum. Presupun că sunt aici ca să-mi ţin jurământul.Angel: Bine, dar cum? Adică…mi-ai dat telefon, nu?Cono: Da, te-am sunat la vechiul tău număr. Noroc că nu ţi l-ai schimbat.Angel(nu-şi revine din uluială):Şi… ţi-am răspuns?Cono(din ce în ce mai supărat): Evident. Doar de asta te afli aici, ce întrebări sunt astea? Nu te arăta mai idiot decât eşti.Angel: Da, da, aşa e. Parcă sunt într-un vis, la dracu’. Care nu mai ia sfârşit.Cono: Cel care ar trebui să fie supărat cred că sunt eu, nu tu. Angel: De ce? A, da, evident. Pentru că tu eşti…( pe muteşte face gestul de a înfige un

7

cuţit)mort( se ridică şi se uită din nou la cuţitul înfipt în spatele lui Cono, dă să-l atingă; se înfioară) Adică eu stau acum de vorbă cu o stafie? (Cono, amărât şi derutat, dă din umeri că habar n-are) Mamă, Doamne.Cono: Ei, lasă, nu face din asta acum o melodramă.Angel: Sper că nu e o farsă, ceva gen Camera ascunsă sau vreo emisiune tâmpită…Cono: Aş vrea eu.Angel: Ce să zic atunci? Îmi pare sincer rău. Ce se zice în situaţii din astea? ( se ridică solemn şi îi întinde mâna) Sincere condoleanţe.Cono: Stai jos şi termină cu tâmpeniile, că atragi privirile asupra ta şi te faci de râs.Angel: Ai dreptate, ai dreptate. (de aici încolo se bâlbâie) Să mă a-a-aşez. Bine, da-da-dar ce-ceilalţi? Ei nu o-observă?Cono: L-ai văzut pe chelner să se uite vreo clipă la mine?Angel: Nuuu, ha-habar n-am, nu am fo-fost atent. Cono: Nici nu m-a băgat în seamă când am intrat. Aşa mi s-a întâmplat şi la metrou, şi în autobuz, peste tot. ( secretos, peste masă) Se pare că sunt invizibil.Angel( şi mai uluit): Bi-bine, şi eu?Cono: Ce dracu’, ai dat în bâlbâială? Angel: Ştii că mi se-se întâmpla uneori…şi la şcoală…la emo-moţii mari.Cono: Da. Se pare că tu eşti singurul care mă vede. Angel( se bâlbâie tot mai rău): De-de-de …

8

Cono:( îl opreşte pe Angel care vrea să întrebe de ce şi nu termină cu bâlbâiala) Probabil din pricina jurământului …de atunci.Angel: A-a-a-a.( se uită năuc în jur)Pauză.Angel( nu ştie că să zică şi cum să umple tăcerea care îl sperie): Şi-şi-şi.. cum e?Cono pocneşte deodată tare cu pumnul în masă; Angel se sperie i îi trece bâlbâiala.Angel: Mersi..Cono(preocupat): Cu plăcere.Angel: Uite că n-ai uitat.Angel se uită în jur să vadă dacă nu-l urmăreşte cineva vorbind singur şi apoi continuă.Angel: Deci, cum zici, eşti…invizibil.( îi plimbă mâna prin aer, ca şi cum Cono ar fi orb)Cono: Am zis invizibil, nu orbAngel(se dumireşte):A, da.Cono: Cred că sunt invizibil. Cel puţin tu eşti primul care mi-a adresat vreo privire.Angel: Şi crezi că… asta ţi se trage de la jurământul nostru de atunci?Cono: Altă explicaţie nu am. Altfel de ce m-aş fi gândit la tine să te văd imediat după ce…După accident şi restul.Angel: Da. Şi cum e?Cono: Ce?Angel(curios): Cum e.. acolo?( gest cu capul, adică pe lumea cealaltă)Cono: Pe lumea cealaltă? Habar n-am. Cum am…te-am sunat să ne vedem.Angel: Şi n-ai mai fost nicăieri, înainte să vii aici?

9

Cono: Nicăieri. Te-am sunat, mi-ai răspuns şi…iată-mă-s.Angell: Dar n-ai încercat să-ţi revezi casa, ştiu eu, rudele.Cono: Mi-a trecut prin minte ca pe drum încoace să mă abat pe acasă, dar mi-a fost imposibil. Cum încercam s-o cotesc de la drumul încoace, uitam.Angel: Cum adică?Cono: Uitam încotro vreau să o iau şi o porneam iar încoace.( Angel nu înţelege şi atunci Cono explică) Mai ţii minte filmul acela al lui Bunuel ’’Îngerul exterminator’’? Luis Bunuel, spaniolul amic cu Salvador Dali?Angel: Nu, că eu nu eram cu filmele. Tu stăteai toată ziua în cinematecă…Cono: Unii vin la o petrecere în casa unui bogătaş şi când să plece nu mai pot ieşi din sufragerie. Angel: De ce?Cono: Când se apropie de uşă uită că vor să iasă şi se întorc în sufragerie.Angel: Incredibil. Şi până la urmă?Cono: Asta e că nu mai ţin minte. Cred că rămân închişi în sufrageria bogătaşului. ( preocupat, presimţind că ar important să-şi amintească) Cum dracu’ pleacă până la urmă de acolo? Nu-mi amintesc.Angel: Era bine dacă ştiam. Şi zici că toţi care m-au văzut cu tine, în fine, aici, cred că eu vorbesc de unul singur?Cono: Dacă eu sunt invizibil pentru ei?

10

Angel(fâstâcit, jenat): Şi chelnerul şi…( fluieră a pagubă, apare chelnerul care se crede chemat) Nu, nu, nimic. (chelnerul pleacă) Încurcată treabă. Ce ne facem?Cono: Mă gândeam că dacă noi doi suntem legaţi prin jurământul acela tu ai putea să mă dezlegi.Angel: Eu?Cono: Da. Scotoceşte prin memorie şi încearcă să-ţi aminteşti ce s-a mai întâmplat atunci, în pod la bunică-ta.Angel(copleşit de responsabilitate): De unde să-mi aduc aminte? E mult de atunci. Sunt peste…cincisprezece ani, poate douăzeci.Cono(hotărât, chiar agresiv): Gândeşte-te. Simt că-mi expiră timpul.Angel(panicat): Timpul? Ce timp? Ai un timp?Cono: Timpul pe care mi l-au acordat. Port ăsta cu mine de când…de la accident, înţelegi?Angel: Ce ai acolo?Cono scoate cu grijă din buzunar un ceas deşteptător care ticăie, tot mai tare, poate amplificat. Cei doi îl privesc uluiţi şi îl ascultă cum ticăie.Angel: După cum se vede nu mai ai mult.Cono: Mai puţin de un minut.Angel: Şi ce să faci cu timpul? Cu timpul primit… ce trebuie să faci?Cono: Dac-aş şti! Presupun că să-mi rezolv situaţia.Angel(tot mai alarmat, se gândesc amândoi): Şi atunci te-ai gândit la mine!!!Cono: N-am avut alternativă. Cum am…( se înţelege murit, eventual mimează cum a primit

11

cuţitul în spate) te-am sunat şi m-a tras aţa încoace. Angel: Dar de ce aici?Cono( se uită atent în jur): Poate pentru că are prestigiu.Angel(ridică vocea, înspăimântat): Prestigiu? Ce vrei să zici?Cono: Habar n-am. Ştii că eu în studenţie mă dădeam în vânt după muzee, filme vechi şi concerte. Probabil că acolo sus s-a luat asta în calcul şi aşa au ales locaţia care li s-a părut potrivită pentru întâlnirea noastră. (brusc nervos) Şi numai striga la mine. Eu sunt cel în situaţia de a intra în panică.Angel(disperat): La dracu’. În barul unui muzeu, între tablouri cu ţărănci pe pereţi, iţari şi opinci, vechiul meu prieten proaspăt…(caută cuvântul) decedat scoate un deşteptător care stă să-i sune ceasul şi îmi cere mie să-l ajut. Să înnebuneşti, nu alta. Doamne, cum am ajuns eu în situaţia asta? Nu puteai să-mi uiţi numărul de telefon?( se agită, se uită în jur ca să nu bată la ochi, speriat)Ceasul sună îndelung. Cei doi încremenesc privindu-l şi aşteaptă să se întâmple ceva îngrozitor. Ceasul sună continuu. La auzul ceasului, ca la un semnal, chelnerul apare fuga, se uită complice la Angel, dă fuga înapoi şi se întoarce cu un tort cu lumânări pe care i-l oferă lui Cono în acordurile de ’’Mulţi ani trăiască!’’, care se aude pe bandă. Ceasul sună tot timpul acesta înnebunitor. Angel şi Cono ascultă mână în mână stupefiaţi, cum s-au ridicat de pe scaune

12

ca doi copii speriaţi, Angel cu un zâmbet anapoda pe faţă.Angel( cu jumătate de gură ca să nu-l vadă chelnerul că vorbeşte singur, cu Cono cel invizibil adică): Când m-ai sunat, mi-am adus aminte că astăzi era ziua ta şi m-am gândit că vrei să sărbătorim.Ceasul sună, ‚’’Mulţi ani trăiască!’’ se aude tare pe bandă, lumina se stinge în timp ce cei doi prieteni ţin mâna pe platoul tortului şi îl mişcă insesizabil ca la ’’ Veşnica pomenire’’.Angel(către chelner): Spune-i La mulţi ani!Chelnerul(nedumerit, către văzduh): La mulţi ani! Angel(către Cono): Suflă, mă.Cono se apropie speriat şi suflă în lumânarea de pe tort. Chelnerul se sperie, se stinge lumina.

Sfârşit

10 aprilie 2010, Bucureşti

13