— l a p r i v e ş t e c e s t r a j n i c p o d m i - a t n c o n s t r u i t I — B a g ă d e s e a m ă că- i a p a r e p e d e s i m i - e t e a m ă s ă nu'1 i a : „ c a p u l

d e p o d ' * p a r e c a m ş u b r e d . — N'aî f r ică , S i r e : s t i u e u s â ' l i n t â r e s c l a ffond...uri!

2 F U R N I C A Anul âl XV, No. 57, Vineri 13 August 1920

Politica cea mai bună Ca mâi toţi ardelenii mai răsăriţi, eu

ani In acest teritoriu alipit Ia patria-mamă atâtea rubedenii, încât cu greu pot să fac o călătorie, fie oprindu-mă în vr'o comună oarecare, fie cihar pe tren, sau aşteptând o legătură, la Copşa-mică, Teiuş, ori cum Ie mai zice ace­stor staţii de tortură pentru călători, fără ca să nu dau peste câte o naţie, care la aflarea numelui meu să nu mă întâmpine cu joviala exclamaţie:

— „No că'z doar noi suntem şi nea­muri. Tătăişa mea cu măştihoiul du-mitale au fost veri al treilea după popa Isaia din Iclaud",—ori aşa ceva la fel. Astfel şi acuma nu de mult, în trenul dela Braşov la Făgăraş, un tînăr to­varăş de drum, aruncînd o privire in­discretă asupra „permisului" meu, în momentul cînd il prezintam examenu­lui minuţios al conductorului, care evi­dent era mai expert în fotografie decit în slova rominească, mă a;;răieşte de odată cu o vădită bucurie: — „D'apoi domnule că eu ţi-s chiar nepot; :ă-tăişa mea"... etc. Celelalte explicaţii nu mi le-am mai notat, sau le-am uitat imediat, pentru că fireşte numai decit am trecut la o conversaţie asupra si­tuaţiei politice, nebănuitul meu nepot fiind, in comuna sa Vlădeni, un ale­gător, pătruns asupra însemnătăţii vo­tului universal, dar totuşi nedumerit pe deplin în ceeace priveşte uzul cel mai raţional de făcut cu acest drept.

— „Dumneata care eşti acoio Ia Bucureşti, unde răsare soarele pentru toţi romînii, să-mi spui mie acuma ro-gu-te", — mă interpelează el după ce vidarăm oarecari chestiuni prealabile, — „să fie drept că nu făcui eu bine să nu-1 votez la Braşov pe Take Ionescu, cum.văd că ne excepţionează gazetele din regat,—ori făcui eu bine să-1 votez pe al nostru Mihai Popovici, cum mă laudă gazeta asta a noastră, a Tran-sivaniej?".

— Dragul meu, îi răspund eu, — tu care ai făcut matura la gimnaziul din Braşov, a cărui existenţă a fost mîn-tuită şi cu osteneala şi chibzuinţă a-cestui Take, ai fi avut o datorie de recunoştinţă câ să nu-i dai cu picio­rul cînd a venit să-ţi ceară voiul, ceeace era în orice caz mult mai puţin dccît ceeace ţi-a dat el ţie; ba încă, aş cu­teza să zic, că cu acest chip ţi-ai mai

fi dat ţie însuţi mulţâmirea, de nu pu­ţină mîndrie, de a fi fost tu acolo, care să ai în Parlament un astfel de repre­zentant... Insă, poate că politica...

— „Dar ce fel de politică să fac eu, unchiule, dacă mă trage de mînică şi ăla şi ăla, — de nu mă mai pot du­meri ?"...

— Apoi sâ-ţi dau şi eu un program, dacă vrei să mă asculţi. Zici că ai gos­podăria ta: pămînt rodnic, vite sănă­toase, nevastă tînără. Programul tău politic, mai înainte de toate, trebue să se resume în aceste trei puncte princi­pale: 1) Să sâmeni câmpul; 2) Să creşti vite; 3) Să faci copii.

— „Şi cu un program ca ăsta?". — Să vezi ce bine are să meargă

ţara. Trenul se opria în gara Vlădeni.—

Nepotul îmi mai strigă de pe peron: — Noa, da'cum zici să votez la pro­

ximele alegeri ?... — Votează cum vrei, — dar fă ce

ţi-am spus. Trenul se puse în mişcare; nu ştiu

dacă şi opera de unificare şi consoli­dare naţională.

Ion Grâmaticu co

MUCURI DE IDEI — O R I G I N A L E —

Tablouri făra rama.

Răspântia Matache Măcelaru. Un au­tomobil soseşte în goana mare, s'â-gaţă de coşurile unui oltean care toc­mai trecea drumul cu ele în spinare.

Olteanul se duce peste cap, spre mărginea trotuarului; coşurile de ase­menea, lăsând să se risipească toate prunele cu care fusese pline.

Automobilul 1-a compătimit odată: Dac i — apoi şi-a văzut de drum, că doar boierul nu era să piardă trenul pentru un idiot de oltean!

Se strtnge lumea în jurul celui isbit. Olteanul se scoală buimăcit... se

scarpină în ceafă... Văzînd că nu'l doa­re nimic, începe să'şi adune prunele rt-ipite pe caldarîm. * Unul din cei de faţă, ca să'î conso­

leze îi spune: — Ieftin scăpaşi, mă oltene! —De ce, boerule ? — se miră pre-

cupeţul.

— Păi dacă în loc de prune, aveai ouă ?

Cine a spus că romínul nu-i milos de fire?

4 ' j i r ' l k '3t Madam Popescu şi mădam Vaxilescu

stau de vorbă aşteptînd tramvaiul e-lectric.

Trece madam Botgros, tăind drumul pieziş, de la un colţ la altul al Bule­vardului.

— Ah!... — nu poate să se ţie de ciudă madam Popescu.

— Ce ai, maşer? — s e interesează speriată madam Vaxilescu.

— Uite-o!... N'o vezi ? — Ba da : cine nu cunoaşte pe ma­

dam Botgros! — A fost cu noi la aer, Ia munte.

Să fi văzut fasoane!... Toată ziua um­bla încărcată...

— D a a a ? ! Şi ce-a adus d'acolo? — Aer... Nu vezi ce aere îşi dă?

Bursa.

Schimbul ia Paris continuă a fi ane-' voios. Nu ştiu ce medic financiar a re­

comandat leului romînesc o cură de Jockeu: din 35 chilo... pardon.,, parale nu vrea să iasă! Toată ziua aleargă cu limba scoasă după valută; şi cum e natural, d'atîta mişcare scade... sca­de, cade, se ridică şi iar cade : ai cre­de un drept-credincios pedepsit de taica popa^să facă mereu mătănii.

Aceasta Ia bursa valorilor. Cît pri­veşte „schimbul de idei", ... e singura monedă a cărei valoare a devenit nulă de cînd ziarele romîneşti şi-au urcat preţul Ia cincizeci de bani exemplarul. Foarte puţini îşi mai pot permite lu­xul de-a citi... anunţurile, baza intelec­tuală a cotidienilor. Omenirea suferă, taraba câştigă! Hîrtia tipărită a ajuns un aliment de prima necesitate mărfu­rilor cari aşteaptă'n rafturi să fie îm­pachetate. In curînd „mişcarea intelec­tuală" se va măsura cu metrul: stamba va trece în funcţie de profesor univer­sitar. Noroc că există repauzul dumi­nical; altfel se neurasteniza de mult, săraca!

Schimbul vanază la infinit: Fiecare are ceva de schimbat. Unii schimbăm miile, alţii nevestele — bineînţeles că tot cu ajutorul miilor.Cel mai uzitat, a cărui „cotă" e însăşi cocota, e schim-

F U R N I C A 3

bul de sentimente. One n'are nervi, poale s ă r î d ă ! Cine are — cum zice la evanghelie — i se va lua şi ceeace i se pare că are. Femeiuşcă îl pîndeşte avînd ochiul lipit de geamul cu colţul perdelei ridicat. Intri om, ieşi... pe la farmacie. Schimbul de sentimente s'a făcut! Bani buni contra monedă senti­mentală falşă. De cînd Iumea-i lume, n'a existat mai mulţi falsificatori ca'n această ramură de schimb: falşe figura boită alb şi roşiii, falşe uitătura păti­maşe a ochilor strălucitori subt arcu­rile de triumf închipuite de sprincenele îmbinate cu negru, falş părul, falşi dinţii! Porcul îţi dă osînza; femeea nici atîta! Şi să vrea, n'ar putea. De ce ?... Fiindcă se topeşte... de dorul tău. Mersi!

Guvernul însuşi se schimbă. Vodă-i zaraful însărcinat că mânuirea ăstui soi de monedă. Schimb banal, repetat Ia răstimpuri mai mult sau mai puţin fixe_ Monedă mare contra monedă măruntă; Brătianu contra Mihalache; monedă mă­runtă contra monedă mare: Mihalache contra Averescu. Poftim ?... Ce vrei să'ţi fac, omule?... Dacă s'ar fi admis şi monedă... lungă contra monedă... scurtă, negreşit că pomeneam şi de Iorga con­tra A. C. Cuza! Ei se schimbă, El ră-mîne. Zaraful, mulţumit de „operaţie", dă fuga de'şi spală mînile. Alţii la rînd!

Şi'n muzică există „schimb": schim­bi măsura... pierzîhd tactul (nu şi pi-, păitul). Şi tocmai din cauza aceasta, fiindcă dansatorul pipăe ceeace nu tre-bue, domnişoara pierde tactul. Cava­lerul caută s'o readucă Ia realitate — o realitate bine pipăită:

— Domnişoară, aţi ieşit din măsură: schimbaţi piciorul.

Ea se scuză, înghesuindu-se in e i : — Cum o să'l Schimb, d-le Mitică :

crezi că eu am picior de lemn? De altfel schimbul e de origină di­

vină. Chiar Isus Hristos s'a schimbat... la faţă. Nu mă credeţi, căutaţi în ca­lendar.

in irehars ou răspuns.

Crîmpeiu de dialog auzit în parcul unei cunoscute staţiuni climaterice din ţară.

Un domn grăbit, avînd mutra omu­lui care caută ceva şi nu găseşte, se 'sbeşte piept în piept c'un altul ca-

I R T I I G Ă S I T E I D E A L

Medicul curant, şi găsindu'mi cruce care-i un savant, mînile pe piept, când va zice... iar, eapacul în cuie, gîdilindu'mi narea : sigur am să fiu totul e'n zadar; că, deşi sunt viu, soacra cînd va crede îndoială nu e să'mi dea luminarea ; că-'s într'un sicriu... iar soţia mea drăguţa de ea, Acest gînd de bine, va ofta amar: orişice s'ar zice, a ajuns, se vede, pentru mine-i totul ! funia Ia par — Incîntat de mine, mult aş da să fiu voiu întinde botul îngropat de v iu . . . racla s'o sărut,

şi să mor ferice, 0 să ziceţr — ştiu: — că nu mă mai mut, ce gust fistichiu ! . . . şi c'am ajuns deci... Dar gîndul mă duce proprietar de veci. c'am să mă deştept, Lo. Pa.

re se plimbă agale, fumînd tacticos dintr'o enormă ţigare de foi:

— Castron!... Tu ieşti, mă? — Eu! — abia bîlbîe cel izbit sco-

ţîndu'şi ţigarea care'i intrase de un deget pe gît.

— Bine că te'ntîlnii, că am să'ţi spui ceva.

— Ascult. — Tu cunoşti pe nevastă-mea? — Cine n'o cunoaşte? — Nu cumva ai văzut'o trecînd p'aci ? — Ba da. — De mult? — Acum cinci ani, înainte de război. După care, omul grăbit rămîne ţin­

tuit locului, idiotizat, iar celalt, vîrîn-du'şi ţigarea 'n gură, porneşte tacticos, scoţind fum pe nas ca o maşină pe coş, cînd sue la deal.

Jurjsscu în stră inătate .

jurjescu, precum aţi citit în ziare, a fost trimes de guvern la Londra să studieze valuta shilingalui, duşman de moarte al leului românesc.

A stat numai nouă zile; şi cînd să prindă accentul ingliş (Jurjescu fuge foarte repede), împrejurări dependinţe de altul l-au făcut să plece la Paris şi de-aco!o la München, capitala Bavariei şi a berei din lumea întreagă.

Peste tot Jocul jurjescu a făcut pe rîiosu, călătorind în pat-vogon (vagons-lits, sleeping-car).

Ajuns la Viena şi isprăvindu'I-se concediul acordat de coana Frosa, le­gitima d-sale jumătate, rămasă la Bu­cureşti ca să'ngrijească d'ale gurel pen­tru la toamnă. Jurjescu, voind să stea şi aci măcar două zile, telegrafiază Ia Bucureşti:

Dragă Mamă,

Sosesc negreşit mâine sau poimtinc dacă găsesc pat-vagon.

Coana Frosa Jurjescu, îngrijorată, numaidecît dă fuga Ia oficiul postai al gârei de Nord şi-i trimete următoarea telegramă:

Puiuşorule,

Dacă ai găsit vagon, scrie'mi lme~ dial ca să'ţi trimet un pat d'aci.

FROSA

Nae D. Ţăranu

Revista „FURNICA" Propr i e tar : N. D. TARANU

Apare de două Gri pe săptămână: LUNEA ŞI VINEREA

— P r e ţ u l : t l e u 2 5 b a n i l a a e a — Abonamentul: 100 lei pe an: 50 lei pe şease luni; 25 lei pe trei luni, plătit înainte prin

mandat poştal. Adresa : Revista „FURNICA". - Bucureşti

Telefon "/„

In viligiatură la moşie

— A $ a că- i f r u m o s sa n o ; rî-Ie Mitică ? - D e g e a b a , m a c i a m P o p ' e s c u : i o t m a i m u l t a u m b r ă g l a B u c u ­

r e ş t i , n o a p t e a I Desen de fr. Ş > j t o .

F U R N I C A 5

PORCII I M P R E S I I D I N T I M P U L I N V A Z I E I

NOTE DE OM NECAjTT

'— Ministru. Zi: „Domnule minis­tru", că nu ne aude: nimeni.

— In ce atitudine, domnule ministru? — Păi, uit'-te: să mă faci în haine

negre. — Foarte bine. —- Din buzunarul interior al redin­

gotei, să iasă, în sul, bugetul — Minunat. — La spatele meu, să sica funcţio­

narii ministerului. —- Şi Pîrvulcscu ? — Si. — Cu butonii de argint ? — Păi, daca 'i-i au făcut cadou fe­

tele din biurori, de ce să nu'i poarte? — Vream să ştiu, numai. — Eu, cu amîndouă mîinile, întind

poalele redingotei în semn că ocrotesc pe funcţionari.

— Cum îşi apără cloşca puii! ' — Exact. Ai înţeles, va să zică? — Păi, nu era greu. — Bravo, Petrescule! Acu să te văd. Artistul s'a executat. Lupu a trimis

desenul la Gazeta Bucureştilor, ca să'i facă clişeul şi sâ'l reproducă — macabeii, însă, simţind ridiculul, au refuzat să'şi puie cloşca în pagină, dar J-au îmbunat pe „ministru" fâgăduin-du-i că, îndată ce va apare în Ootha, o reproduc şi ei în ediţie specială...

Pietate

De vreme ce toate lucrurile sunt la locul lor, în Muntenia, nimic nu se pune în calea datoriei de a se oficia, la Curtea de Argeş, o panachidă pen­tru odihna sufletului Aceluia care a fost marele nostru rege —cu atit mai mult se impunea această datorie pioasă, cu cît împăratul Germaniei făcuse cu­noscut că vine personal pentru această atingâtoarc ceremonie.

Fiindcă, însă, din casa marelui că­pitan nu mai era, la Bucureşti, nimeni — căci colonelul Brociner e ovrciu — invitaţiile, conform protocolului, au tre­buit lansate de Neniţescu, ca cel mai apropiat de... curtea regală. Vreo două săptămîni a umblat „secretarul de stat" la departamentul locotenentului neamţ, ca să găsească evlavioşi de bună voinţă cari să fie următori invitaţiei — pînă cînd a găsit o testea de func­ţionari din biuroul contribuţiilor directe, cărora le-a dat ordin să pornească la Curtea de Argeş.

Requiemul 1-a sfîrşit ierarhul, de Dumnezeu iubitor şi smerit închinător D. D. episcop de Argeş, făţâ fiind clerul localnic şi obrazcle aduse din Bucureşti.

Colivă nu s'u împărţit fiindcă guver­

natorul u'a măi lăsat un pumn de grîu în Muntenia.

La întoarcere, doctorul Wolf, şeful serviciului sanitar al capitalei lui Verzea

staatsabstarzt — a pus de s'a de­parazitat vagonul care adusese pe mi­nistru şi invitaţii de marcă.

Carp, de ciudă că augustul defunct nu 1-a îngăduit mai departe să scoată şinele tramvaiului asasin, s'a plimbat în ziua aceea, pe Calea Victoriei, în haine deschise, şi, ca demonstraţie anti-dinasfică, fără manşon — ca să arate că, de şi german, nu iă parto la do­liul... kaizerului.

Stere a fost toată vremea ocupat: nu e încă fixat dacă Lumina trebuie scrisă în jargonul ovreilor din Mun­tenia, deci gâliţian, ori al celor clin Motdova, prin urmare muscălesc.

Problema e aridă întru cît Burăh Braunstein e de o părere şi Schulder de alta — fără să mai adaug că Berger are şi el principii statornice în materie.

Mutre pentru Braun

Cîteva tipuri originale dintre supra­oamenii cari ne-au cucerit vor împros­păta, cred, memoria celor rămaşi aici şi vor îmbogăţi galeria de car'caturi a celor cari descălecaseră Ia laşi pe vremea cind ne dădeau nemţii pildă de livilizaţie.

Dar, mai întîiu, o constatare, ps care o pun sub controlul sutelor de mii de locuitori ai Capitalei din timpul ocu­paţiei: rar, foarte rar, abia ici-colo, la o săptămînă o dată, se vede în Bucu­reşti cîfe un german care să ştie sta în trăsură. In genere, se aşază aşa în cît amintesc pe cei din Dealul Spirei, Ia Paşti, cînd, candrii, şi ca să facă loc flaşnetei, se ghemuiesc cam într'o rînă şi stau par'că aruncaţi cu furca

Fenomenul acesta dovedeşte că, pen­tru nemţi — de bulgari şi de turci, ba­rem, nici vorbă nu poate fi! —faptul de a se urca în birjă este eveniment aşa de extraordinar, în cît de bună seamă că'I telegrafiază acasă, după fiecare cursă, şi ca să fie crezut, trebuie să se refere Ia martori recunos uţi acolo câ oameni de bună credinţă.

Printre cei despre cari copii de azi vor povesti, în viitor cînd vor voi să'şi înveselească nepoţii, notez cîte-va fi­guri cari, cu deosebire, grămădesc asu­pra lor curiozitatea publicului, ca S'nge Rece în eternu-i război cu birjarii:

Un colonel neamţ, obez şi apop'ectic, una din acele stracturi gelatinoase din cari se plămădesc, de regulă, epis­copii catolici, numai pîntece, în faţă, şi la spate, numai ceafă — goneşte toată ziua, pe calea Victoriei, drăguţul til-bury, miniatura de trăsură pe care o conducea prinţesa Eiisabeta înainte de a împlini douis;.rezece ani. Făcut ghem în coşuleţul acesta, teutonul se sufocă, cu genunchii Ia gură — şi ca să se

desmorţeaseă, stimulează câiuţii cu sfîr-cui biciului de'i face sâ joace în ham.

Şi nu slăbeşte trăsuricâ de dimi­neaţă şi pînă seară.

Cînd îl zăresc ţiganii cari vînd ga­zete, îl anunţă, cu formula pe care bruta o socoteşte reverenţioasă:

— Uit'-te-I pe ncamţu cu scuipătoa-rea mă!

•Şi trece colonelul plin de glorioasă maiestate.

Un maior bulgar, unu! din cei ai că­ror ascendenţi trebuie să fi slujit de model iui Erninescu pentru pictura din satira in care vorbeşte despre „bulgâ-roi cu ceafa groasă", are altă slăbiciune. Germanii, ca să scape de promiscui­tatea cu zarzavagii, promiscuitate care'i stinjineşte mai ales în operaţiile lor ttehnice, le au tras palme, întîiu, şi pe urmă, că la copii sanchii, le au dat cîte o jucărie ca să se îndestuleze de-şărtâciunea lor de primitivi. I'au lăsat, Ia început, să violeze, să ucidă şi s i fure pînă şi cerceii din urechile femei­lor; au consimţit, apoi, după tocmeală ca la uşa cortului, ca bragagii să mă-nînce Ia Capsa, dar cu perdelile lăsate, ca să nu vază cei din stradă că înlo­cuiesc furculiţa cu degetile, că'şi şterg nasul cu şervetul şi că scuipă în toate părţile, pe jos, ca sâ arate că n'au preferinţe.

Celui de care mă ocup, 'i-au acor­dat, ca să scape de indiscreţia Iui mo­jică, un privilegiu special: 'i-au pus la dispoziţie una din trăsurile reformate ale curţii, trăsură pe care o tîrăsc la pas două m'rţoage a căror vîrstă se pic; de în noaptea timpurilor.

De cum se luminează de ziuă, bul­garul se urcă în droaşcâ, şi cum au avut grijă nemţii să'I dispenseze de ori ce slujbă, ia mahalalele în şir, răstur­nat de-a curmezişul scaunului, şi tea­tral, cu braţele încrucişate pe piept, par'că sta să zi .ă:

— Uitaţi-vă, lume, ce a ajuns lovce, negustorul de praz!

De la o vreme, a scris acasă, pe semne, de 'i-a venit buîgăroaica, fiindcă '1 văd, acum, cu o catapultă formida­bilă, gătită de pe ultima modă din Raz-grad, care'şi propteşte ceafa, c,t să'şi dea contenenţa, de coşul trâsurei, şi graţios, cu mînă vaporoasă, îşi bagă degetul p'nă in fundul cavitâţei nasale.

Unul din picioare, încălţat cu ghete galbene, atîrnă, la margine, carn spre scară, şi sudoarea ce se stoarce din ciorap, face dîre negre pe saftiaoul dovleciu al încălţăminte:.

Al treilea tip e un fel de tătar. Făcut, pe vremuri, ofiţer de către von der Gultz, în roata iui Enver paşa, mamiferul acesta, ignar, tembel şi bar­bar, a simţit câ e dator sâ pară cilibiu ca sâ impme ghlaurilor; de aceea a, făcut temenele comandantului pieţei şi a cerut o favoare, unică dar fecundă

6 P u R n i O A m 9 rffiş

în efecte:, anume, a solicitat să i se dea şi lui o trăsură, ca sl nu 'şi 'rupă meşii pe caldarîm—dar nu obicinuită, ca a comitagluiui bulgar, ci închisă, cum e a sultanului cind se duce la Selamlîc.

Nemţii, bucuroşi că scapă de pre­tenţiile aliatului cu aşa de puţin lucru, au căutat prin şopronul pe unde sunt vechiturile rechiziţionate şi au gâsjt, pentru uzul tătarului, o cupea care a-duce cu a doctorului Miron. II o cutie d i scinduri, cu vopseaua cojită, cu în­cheieturile desprinse—şi pusă, de oca­zie, pe nişte roate mici, pe cari, dacă nu le observi de aproape, le ici drept tălpici.

In cutia asta se bălăbăneşte tur­cul, fudul, toată ziulica, şi, ca să lase impresie nemuritoare, are ceasuri anume cînd trece, regulat, în fie are zi, prin fiecare cartier şi pe la fiecare punct de pe suprafaţa Capitalei.

Şi e căldură înăbuşitoare; şi în dri­cul ai esta e zăpuşală de moarte — şi ţiganii cînd îl zăresc, dau de veste:

— Păzea, mă, că vine turcu cu co-tuiga de cîini!

Astea sunt felii autentice din masa de granit care formează oştirea de e-lită a chipeşului împărat german.

Pe lîngă ei, însă, pe iîngâ liorbagiii mâi mult sau mai puţin militari, sunt şi parodii, ermafrodiţi de aceia cari nu sunt nici soldaţi nici civili dar par să fie de amîndouâ felurile.

Printre aceştia, doui fraţi—Cyprut— ţin recordul apucăturilor marţiale. Li­nul e de meseria lui, samsar la Cons­tanţa; cel-l-ait, amploiat mărunt Ia biu-rourile lui Blan.k, la Bucureşti. Amîn-doui, evrei spanioli, amîndoui originari din orient—şi amîndoui, ca să nu facă serviciu militar în Romînia, au păstrat orgoliul de a rămîae supuşi ai Maies­tăţii Sale Sultanul. .

Acum, după invazie, cu turcii în Bu­cureşti, Cipruţii s'au învîrtit şi pe te miri ce, au dobîndit teşcherea să ră-mîie tot civili dar să se îmbrace sol-dăţeşte, ceeace duce la mari foloase dar pe cari n'am vreme să le înşir.

Dar, soldat ori particular, Cyprut tot Cyprut rămîne — faptul, în sine, ar trece neobservat; ceeace dă Cypruţilor caracter senzaţional, însă, este uniforma de operetă pe care 'şi au croit-o aceşti birnici ai lui Talaat bey.

Au pantaloni bufanţi, ca ofiţerii de cavalerie, spre deosebire de adevăraţi soldaţi turci, cari n'au pantaloni mai de nici un fel; poartă pe devlă, pioş-fită cochet, o bonetă de ştofă fină care închipueş'.e şi cealmaua tradiţională, şi festl de ţinută mare, şi ticluia ce se pune, la circ, pe capul maimuţelor dre-sate—pe cînd turcii soldaţi autentici înăbuşă populaţia mişcătoare de pe ţeastă ca un petec de otreapă, care trebue să fi fost obială pe cînd turcul roai avea iminti, apoi buzunar la manta,

şi, după cc a rămas musulmanul gol puşcă, s'a transformat în cauc; in Ioc de spenţer, Cyprutui are un Juste au c >rps, strîns pe talie ca al higlende-rilor scoţieni — câ să nu fie confundat cu soldatul, a cărui ţinută de rigoare e tunica romîneascâ, ori flenderiţa ger­mană, sau mundirul muscălesc, de pe naţionalitatea cadavrului pc care I-a găsit pe cîmpul de onoare şi 1-a des-brăcat cu rîvnă de camarad pios.

„Cuiul", Insă, în uniforma de car­naval a acestor „puşti" cari ţin să treacă drept favoriţi ai paşalelor cari fac, in oştirea otomană, ploaie şi vreme frumoasă, sunt ghetele.

Toţi militarii, de orice lege şi apar-ţinînd ori cărui neam, din orice parte a continentului, poartă, ca mai comode: ori cisme cu carîmbi; ori bocanci peste cari trag pantalonii; sau încălţăminte d'asupra căreia înfăşoară gambiere.

Militarii — da; Cypruţii, însă, sunt originali foarie. Ghetele lor încep, otova, de la talpă, şi ţin pînă sub genunchi— prinse în şireturi de-alungul tibiei.

Cînd îl vezi pe Cyprut în stradă — pe ori cari dintre ei, căci seamănă unul cu altul aşa, în cît, după ce ai întilnit pe unul, descoperi câ o natură a să-vîrşit un plagiat cînd a zămislit pe celalt — îţi vine să'l întîmpini cu un vocativ femenin, pentrucă, de cînd cu moda, pentru dame, a ghetelor cu şire­turi, niciodată Miţa Cocota . nu s'a în­călţat mai elegant, mai arătos şi mai adecat branşei ca Cyprut, intru toate vrednic de slava pe care împăratul nem­ţesc a scuipat-o, după un acces de tuse rebelă, peste mindru! bairac al leu­lui ce dormitează sub afion pe mar­ginea Bosforului.

Z ia re le I n d e p e n d e n t e

După peripeţii multe şi varii, după un drum penibil la Berlin, cu scrisoare de recoinandaţie de Is Burăh Braunştein către von dem Busche, pentru aus-vveisul pe care von Tulff 'i-1 refuzase net; dupa chinuri şi dureri absurde pentru a'i se rechiziţiona hîrliă tre­buincioasă — Stere a anunţat că „în curînd va apare Lumina ziar romînesc independent", al lui Schulder.

„In curînd", dar, vom asista la 8în­geraşul pugilat dintre Gazeta Bucu­reştilor, organul lui Grosmann, depen­dent de militărpolizeiul nemţesc, şi Lu­mina, ziarul „romînesc"al Iui Berger, pus sub îngrijirea lui Burăh pentru ceiace va trebui să-i dea caracter pu-muntean — fiindcă concurenţa dintre Stere, directorul uneia din Lumini, şi madame Popp, proprietara cu zeeiualâ a celeilalte, va fi aşa de feroce în cit taberilc se vor sfăşia neapărat, dacă, în vedere că amlndouă apără aceeaşi sfîntâ cauză, nu se vor contopi, cu vre­mea, într'unul şi acelaş Hajoetz „na­ţional".

Odată intrat în cadre şi vărsat la

specialitatea publicisticei, profesorul âe la Iaşi nu mai putea fi întrebuinţat ca curiei' diplomatic între cei cu Kuttur şi prietenii politici pc cari '$i~a luat îndatorirea să-i calomnieze. De aceia, odată cu însărcinarea lui S heidemann de a cerceta terenul în străinătate, pentru o pace favorabilă tuturor părţilor, s'a dat şi Iui Vlrgil Arion misiunea de în­credere de a ne mişeii pe noi cu veşti din O mie §1 una de nopii, veşti fa­bricate la poliţia din Berlin pentru u-zul special al romîuilor.

Nu ştiu dacă, in suspectele-i pere­grinări, omul acesta corect, leal şi sta­tornic, o fi profitat de răgaz ca să re­guleze girurile cu cari, de-a lungul vre-mei, 1-a tot miluit risipitoarea prietenie a lui Take Ionescu; dar ştiu câ, singur in ţara romîneascâ, afară de Finkelştein, dela Princiar—Virgil Arion are autori -zaţie să facă „naveta" între Bucureşti şi capitala Germaniei. Cu prilejui celei din urmă călătorii, Ia vre-o două săp-tâmîni după întoarcerea lui Fitrkelstein dela Viena, acceptantul din sumedenia de poliţe chezâşuite de „marele euro­pean" a adus un transport de ştiri auten­tice cari au umplut de speranţe sufletul simţitor al Iui A'arnabatt.

Vă dau cît'-va, aci, mostră a mar­fei, made în Oermany, pe care o col­portează acest original commis voya-geur:

— Franţezii nu mai pot continua răz­boiul. Socialiştii, radicalii, unificaţii, stingă, dreapta, centrul, preoţii, militarii, civilii, burghezii şi aristocraţii — sunt să;ui de sacrificii şi se dedau ia mişcări pri­mejdioase pentru a pune capăt măce­lului. Nenorocirea cea mai mare, însă, care ameninţă republică, esta ca recolta e nulă anul acesta •— din câre pricină foametea a şi început să rinjeascâ.

Fasole, dar, nu; piine, nu; soldaţi şi muniţii, nu — cum să continue resboiul, atunci? E, prin urmare, cert că nu vor trece doua luni şi Franţa va implora pacea—ori va pieri.

America, pe urmă, e sleită. Wilson întîmpină opoziţie furioasă în parlament şi la popor. Marinarii se pun in grevă. Finanţa e ostilă planurilor imperialiste ale presidentului. Grindina şi potopul au pustiit mănoasele cîmpii ale fertilu­lui continent. Mexicul nu urmează po­litica Statelor-Unite şi, cînd nu vrea Mex'cul, toate republicele americane sunt paralizate. E vorba, chiar, ca Bra­zilia să rămîie neutră — ceeace, dintr'o dată, ar răsturna toate planurile ambi­ţioase ale barbarului din Casa Albă.

Cît despre Anglia, starea ei este şi mai deplorabilă de cît a nefericiţilor ei aliaţi: lucrătorii din fabricile de muni­ţii sunt pe punctul de a refuza lucrul; irlandezii, cer home rute; hrana e aşa pe sponciu în cît se studiază, pentru anul viitor, chestiunea cartelei de pîine; Lloyd George are guturaiu şi cele mai bngate mine de cărbuni sunt inundate

F U R N I C A

După aplanarea grevei delà Palatul Poştelor

— M a m ă , m i - e f r i că ! . . . A i s p u s c ă m e r g e m la

P o ş t ă ş i m a t a l e m ' a i a d u s la m e n a g e r i e ?

Desen dt F. ŞÎRATO

r

—>«•• mm u » din pricina unei cişmele pe care o gos­podină distrată a ultat-o un moment deschisă.

Fără flotă, aşa dar — fiindcă dacă n'are cărbuni, îm'şi poate mişca super-dieadnaugturile; fără alimente,fără mu­niţii, Anglia, săracă şi sălbatecă, va a-vea în curînd soarta Muntenegrului.

Remîne, dintre membrii înţelegere», singură Italia să ţie piept Puterilor Cen­trale. Dâr, ori cîtâ prevedere pune Ca-dorna în ofensivele cu cari întreţin i-luzla celor din Ententă, Italia nu poate la infinit, sta înpotriva Germaniei, su-p n hrănită; Austriei, compactă şi pre­tutindeni victorioasă; Ungariei, al cărei sufet este însăşi sufletul Aiianţei; Bul­gariei, cu nesfîrşit rezervoriu de oameni şl, în fine, Turciei, grînarul şi haznaua oXn rare se extrag mifloacele covîrşi-toare cu cari huzuresc toţi cîţl 'şi-au legat norocul de norocul mare al kai-zerului.

Ir. desperare de cauză, adaugă Vir-i

b'l Arion ca încheiăre, Anglia pregă­teşte un atac al coastelor belgiene, ca

atragă asupra flotei furia submari­nelor germane, în care vreme să'şi poată aduce din America de ale gu-rei — dar coastele Belgiei sunt aşa fel nara te , încît nici cu zece flote ca ale Britaniei nu pot fi bătute. Asta o ştiu dela ministerul marinei, ar care am de­junat în ziua ptecărei mele la Berlin— şi care bătîndu-mă pe umăr, căci suntem intimi, 'mi a zis:

— Fii pe pace. Von Tirpitz trăieşte. Englezii sunt în alternativă: ori cer nace­la Berlin ori o vor subscrie Ia Lon­dra,

E colosală puterea Germaniei. Cine n'a înţeles încă adevărul acesta, n'are de cît să se uite la politica pe care o face: dintre toate popoarele de pe glob Kaiserul n'a avut nevoie de cît d e aus-triaci, de turci şi de bulgari — întreg restul lumei 1-a aruncat în braţele In-ţelegerei.

Trebuie forţă morală şi pătrundere diplomatică — nu e aşa? — pentru ase­menea grandioasă concepţie.

Arhibald

Awste „note" au îuceput la No. 83. Cu începutul anului XV, „Porcii" apar

regulat câte două pagini la fiecare nuaiăr.

_ , -OO •

Omul-orchestră Imitaţie

Nae Turtă ţine un ochiu de prăvălie în Calea Moşilor. D'asupra, cu bal­conul drept peste uşa lui de intrare, şade madame Goldenberg, cu domnul Goldenberg, cu domnişoarele Golden­berg şi cu va cinci-şase tineri Gol­denberg.

Turtă vinde limonada, mititei şj în­gheţată de vanele,

Qoldenberg.se învîrteşte pc la Royal. Deună-zi, la s'întul Ilie, Nae Turtă

avea o clientelă select: vreo cîteva duzini de armeni cismari de prin strada

Vaselor. Goldenberg, logodia pe Rcnee — şi invitaţii nu mai aveau loc în a-partament.

Muşterii Iui Nae mîncau. Musafirii Iui Goldenberg dansaseră,

ciocăniseră la piano, şi acum, ca să se răcorească, se grămădiseră în bal­con— pe cînd gramofonul măcina o arie melancolică din Bar Cochba, operă de maie vogă la Jignita, cînd o fră-mîntă trupa lui Segalescu.

Mireasa, ca să arate lui Jean, logod­nicul, că e sensibilă la poezie, ia o ca­rafă cu apă şi udă o mixandră care'şi trage sufletul într'un ghiveciu din balcon, jean, mirele, galant, ia carafa din mîna logodnicei, o umple din nou cu apă, şi toarnă cu nemiluita în ghiveciul de mult săturat Apa se scurge din oală, se saniază pc buza balconului şi face: ţîîîrrr! peste armenii cari mîncau pe trotuoar.

— Ce face, bre ? strigă un client dintre cei plouaţi, tocmai în momentul cînd se uita la ceasornic ca să vază ce vreme c.

Jean, speriat de vocea cavernoasă a armeanului, scapă carafa — şi vasul cade drept pe ceasornicul clientului.

Gălăgie, tevatură, scandal. Intervine Turtă, examinează ceasornicul şi zice potolit:

— S'a deranjat un arc. Nu e nimic.

Pînă &e frige a doua porţie de mititei, 'ţi-I fac eu ca nou.

— Păi, este ceasornicar, la tine, domnu ?

•— Nu, ceasornicar, dar pricep. In vremea asta, alt client, care ste-

tea cu scaunul Ungă grătar, simte câ cam miroase a pîrllt. Se caută, se pi-păe r/i descopere că, rezemat cu co­tul de colţul grăterulul. 'i se arsese iberocul într'un loe.

Observaţii, ameninţări, jale —• dar soseşte Turtă;

— Lasă că'ţi-1 ţes cu acuşica, de ni „i nu se mai cunoaşte.

— Păi este croitor, bre, geanîm ? — Nu sunt croitor, dar atîta lucru

ştiu şi eu. Ooldenbergoaiele, în timpul acesta,

făceau un haz nebun de mojicii de jos — ştiţi cît sunt de discreţi işraeliţii cînd nu le frică de bătaie.

Nevasta cîrnăţarului, care pînă aci, servise copiilor îngheţată şi limonada birjarilor, îşi pierde răbdarea şi, pe cînd Goldenbcrgii îşi făceau mendrele sub farmecul gramofonului, dă fuga în casă şi vine cu un fliegelhorn:

— Ia suflă, Na >, niţel, cum ştii tu, să împrăşiiem lighioanele astea, că, dacă ne-om tot face că nu băgăm de seamă, sunt în stare să se... puie in capul nostru.

Turtă pune mina pe instrument, îi duce car.ula lâ gură şi cind se opin­teşte în buci, hornâia de se duduia balconul Goldenbtrgoaielor.

— Este dela meterhanc, bre? întreabă un armean.

— Nu, frate. Cînd eram la oştire m'a pus la muzică — şi o rup şi eu, aşa, cîte niţel.

— Fi donc! a făcut mireasa. Pe urmă s'a deşertat balconul; s'au

retras Goldenbergii în odaia de cul­care transformată, pentru circumstanţă, în salon de piimire. Şl gramofonul, de frica replicei pe ca»e ' i o dedea Turtă în do major, a tăcut chitic, pe urmă.

Cită mastică credeţi că au băut ar­menii pină a ţesut cîrciumarul parpa-naua sinistratului şi a dres şurupul ceasornicului avariat!...

F r izzo

REDACŢIA Şl A D M I N I S T R A Ţ I A

Revis ta . ?Furnica" Calea Griviţel No. 96

BRAŞO/ţl/E C jnstanţa suferă cumplit în acest mo­

ment de lipsa de apă. Chiar la olelurile de primul rang, numite astfel nu din cauza eleganţei şi a confortului ci din pricina preţurilor de jaf,— chiar la Palâce Hotel bunăoară apa pasage­rilor Cite dozată ca la spiţeria lui Ciu-percescu. Sunt zile cînd sărmanului client, care nu plăteşte odaia decît .o sută de lei pe zi, i se distribuie o por­ţie de apă aşa de infimă, încît nu'şi poate spăla d.cît o singură mînă, un ochi, o ureche, un obraz, o jumătate de nas, cît despre dinţi nici vorijă nu este, at fi un lux nepermis.

Fericite persoanele cari au dantură falşe sau dinţi de aur: ele pot înlocui apa, frecînuu-şi garnitura maxilarelor cu glaspapir, federvais sau alte meta-luri d'astca.

Apa lipseşte în Constanţa, lumea nare ce sâ bea, cu ce sâ gătească

bucatele, cu ce să'şi spele rufele şi mulţi tremură de perspectiva unor e-ventuale epidemii provenite din cauza absenţei acestui lichid care, orice-ar zice nenea lancu, este el bun la ceva uneori.

Dar ce le pasă autorităţilor? Con­stanţa are în schimb Cazinoul deschis: „perla mărci negre", adică tichia de mărgăritar care lipseşte chelului!

Cazinoul trebuie sâ consoleze pe Constănţeni. Oare, cu toată ananghia de apă, Ia Cazinou nu iau zilnic attţia inşi apă... lâ galoşi?!

Dealtmlntcri autorităţile nu prea se sinchisesc de lipsa de apâ. Ele o

înlocuesc foarte bine prin şampanie fi şpriţuri.

Chiar deunăzi a avut Ioc un ban­chet oferit de prefect şi primar în o-noarea ministrului Franţei şi a trimi­sului militar al Japoniei în Romînia. La această masă, apa, căreia populaţia ii duce jindul de sigur n'a servit decît pentru spălatul vaselor, afară numai dacă chiar acestea nu vor fi fost spălate cu ;:pă de Colonia, avînd în vedere pre­zenţa simandicoşilor oaspeţi şi mai ales, elasticitatea budgetelor comunale şi judeţene din bogata noastră ţări­şoară.

După cele spuse mai sus, cititorii noştri nu se vor mira fără îndo­

ială că guvernul Averescu a pus în fruntea judeţului pe un prefect care se numeşte... Berea.

Fiind criză de apă, berea erca indi­cată să o înlocuiască, fiind cea mâi democratică dintre băuturile neaquaticc.

Sunt însă mulţi cetăţeni cari ar fi preferat pe do Jorul Pilescu, pileala de vin fiindu-Ie mai agreabilă, decît suro­gatul de zeamă do orz âl fabrice! d» bere Grtlber din Constanţa.

Vestea că se află în Romînia un oraş în care nu există apă, a decis o

trupă de artişti hidrofobi să vie de ur­genţă în Constanţa. In fruntea lor, Mir-cea Pella şi Alecu Bărcănescu.

In sffrşit au găsit un colţ de paradis terestru, unde odioasa compoziţie ni­mica H- O nu îi mai indispune cu prezenţa ei.

Ca apă, aici, este numai Marea, care insă conţinind muită sărătură poate fi considerată ca mamaia setei, deci KU le poate fi decit simpatică.

D'aia Alecu Bărcănescu se cufundă cu voluptate zilnic în valurile spu­moase şi se bălăceşte cîte trei sfer­turi de oră. Lumea de pe plajă se uită cu stupefacţie la formidabila obezitate a acestui muzician care e totuşi foarte „subţire" şi, la primele băi, pina sâ desluşească silueta de mastodont ele­gant a Iui nenea Alecu, am auzit pe multe şi pe mulţi „dîndu-şi cu ideia" de pe mal:

— Ia u:te colo, soro, ce-o fi mata­hala aia care pluteşte?

— Trebuie să fie geamandură, ma-dam Popescu.

— Ori vreun delfin d'ăia, madam lonescu.

— Ptiu, ucigă'l toaca ce mare c! Dar mucalitul musiu Mitică inter­

venea cu explicaţia: — Să vă spun eu, coniţelor, ce este:

e o focă ce a fugit din apele Mârei Nordului ca să scape de minele ex­plozibile din timpul războiului şi s'a refugiat ai i !

Sau: — Nu vă fie frică, doamnelor, pri­

viţi ultima invenţie ingenioasă a tech-nicei militare germane: iată un Zep> pellin navigabil!

KIriak Napadar j an

In lipsă de iarbă.—Păţania lui Neculăiţă

- - A i d r a c u l u i t aur f l â m i n d : c u m a s imţ i t e l că s u n t v e g e t a r i a n ! Deser, 0c fr. Ş i r a t o .

10

POPESCU & Comp. — A D A P T Ă R I —

Logică de beţ iv Stan Stahan a venit !a oraş într'o

brişcă trasă de un ca!, plină cu pe­peni.

Vîndu pepenii, banii încasă, apoi spre satul său înapoi o luă.

Cînd să treacă bariera, Stan Stahan, aducîndu-şi aminte că la numărătoare înşelase pe hoţul de precupeţ cu doi pepeni, de bucurie a oprit brişcă în faţa unei cîrciumi, s'a dat jos şi a in­trat să se cinstească.

A băut pînă a rămas năuc. După un ceas s'a suit din nou în

brişcă, s'a întins pe fînul moale des­tinat calului şi a adormit.

Vorba aia: soarele ardea ca vara. In timpul somnului, un vestit boţ de

cai, făcîndu-i-se milă, deshamă calul şi, sub pretext că-1 duce să-i dea apă, dus a fost.

Seara, cînd s'a deşteptat, văzîndu-se fără cal între hulube, Stan Stahan ne­dumerit s'a întrebat:

— Sunt sau nu sunt eu? Apoi, scărpinîndu-se în ceafă:. — Dacă sunt într'adevăr eu, să ştii

că mi-am pierdut calul pe drum. Dar dacă nu sunt eu?... Ei drăcia dracu­lui!... Dacă nu sunt eu, atunci cu sigu­ranţă că am găsit o brişcă!

Lupta pentru t ra i . O mulţime de „bresle" au rămas

desorgflnizate, majoritatea celor cari le compuneau fiind plecaţi Ia băi. De exemplu, breasla medicilor: greu să găseşti unul. A fi bolnav, în timpul de f#,ă, e foarte periculos: rişti să scapi cu viaţă; Aproape toţi doctorii sunt în vilegiatură! Coşarii, cari altădată dungau negru cu prezenţa lor lumea îngrămădită In jurul halelor, au dispă­rut şi e i : în loc să măture coşurile, acuma încearcă să măture cerul, coco­ţaţi pe virful munţilor. Focul soarelui a înlocuit banalul foc al lemnelor! Chestie de obicinuinţă. Olteanul-pre-cupeţ a degarnisif de mult trotoarele Bucureştilor. Cobiliţa de pe umăr a fost înlocuită cu ălpenştok-ul. Doamne sfinte, ce alişveriş! Cum vin gâinele de se 'nfig cu duzinele în vîrful ascuţit al bastonului de parcă ar fi baionetă!

F U R N I C A

Merge negoţul, merge! El vînează iar birtaşul încasează!... „Lustragiul" s'a dus şi el, scîrbit de a tot vâcsui car­ton presat cu pretenţii de piele fină, cinci sute lei perechea de ghete ! Nu mai văd nici vardistul din colţ, găli­ganul care*şi fuma ţigarea noaptea lîngă felinarul aprins, de departe dîn-du-ţi impresia că-i cu două becuri. Toţi sunt la băi!... Ba nu, au mai ră­mas cîţiva... cîrciumari şi dentişti. De n'ar fi existat „războiul", fiţi siguri că ei Par fi inventat — aşa de mult se duşmănesc ! Culmea : se îmbogăţesc fâcîndu-şi reciproc mizerii. Zicâtoarea : „Se au ca cîinele cu pisica", ar tre­bui transformată: prea s'a învechit. Ce frumos sună: „Se au ca cîrciumarul cu dentistul!" Unul, plictisit că den­tistul de vizavi are mâi mulţi clienţi decît dînsul, lipeşte pe geamul cir­ciumei următorul bilet;

Aci se găsesc în permanenţă fleici proaspete, aşa de fragede că poate să le inanînce oricine, chiar şi aceia cari au avut nenorocirea să'şi dea gura pe mîinile dentiştilor.

A doua zi, cel vizat răspunde prompt, printr'o pancartă enormă, atîrnată subt balcon:

Dinţii puşi de mine sunt cei mai solizi. Clientul va putea mesteca orice soi de carne, cit de tare, chiar şi flei­cile cîrciumarului de peste drum.

In care caz, oamenii cuminţi, decît să se vîre între două focuri, preferă să stea în tranşee... pardon... acasă.

Tripou m i x t . In fiecare dimineaţă vine cu căruţa

goală de s'aliniazâ lîngă trotoarul ce mărgineşte cheiul Dîmboviţei în drep­tul Halei de carne. A scăpat ca prin minune din război — şi el şi calul: el, fiindcă a trecut de mult vîrsta Ia care cineva poate ţine cu folos o .armă în mînă; iar calul i a fost lăsat de auto­rităţi ca să-i ajute la agonisirea pînei lui şi micuţilor cari I-aşteaptă 'flâmînzi acasă. „Micuţii" sunt copiii copiilor lui — trei la număr — de trei meserii diferite, actualmente cu toţi în grevă.

Sunt unul din puţinii săi clienţi oca­zionali. Ultima oară l-am întrebat:

— Cît să'ţi dau, să'mi duci acasă trei saci cu cartofi ?

— Cincizeci de lei, — îmi răspunde unchiaşul, fără să clipească.

— Cum, cincizeci de Iei?! înainte îţi plăteam doi şi ereai mulţumit.

— Aşa e, boerule; dar p'atunci erea război nu pace, ca acum. Numai mîn-carea calului cît mă costă!

Cuvintele din urmă îmi îndreptă privirea, fără să vreau, spre animalul dintre hulube, slab să'l dai jos c'o suflare.

— Aoleo, moşule, dar cu ce'l hră­neşti de s'a îngrăşat aşa ?

— Lasă, boerule, nici caii dela Pa­lat nu mănîncă ce'i dau eu; dar ce să'i faci? Cal fără noroc şi pace!

— Are vreo boală ascunsă? — Ba e mai sănătos decît noi amîn-

doi; n'are noroc la joc, bată'l pîr-dalnicu! N

— A jucat Ia circ ? — Şi dumneata, acuşi! Am eu mu-

. tră de paiaţă ca să mă dau peste cap Jprin panorame ? N'are noroc la joc de cărţi.

— Joacă cărţi ? ! —- Cu mine ...că nu e însurat, ~să-

racu! In fiecare seară, cînd ne întoar­cem la grajd, jucăm un „tablinet". In loc de bani, eu pui litra mea de ţuică, iar el partea Iui de ovăz şi fîn.

— De mult jucaţi ? — De cinci zile, boerule; de cinci

•zile de cînd bietu cal pierde întruna!

Diverse. "Vaxilescu şi lonescu au luat-o deia

Predeal în jos, prin munţi, ca să se scoboare la Sinaia.

Vaxilescu şi lonescu sunt doi tineri funcţionari comerciali Ia un mare ma­gazin din Capitală, avînd „biroul" la spatele tejghelei pe care toată ziua desfac suluri de marfă ca s'o măsoare cu metru.

lonescu e un timid: domnişoarele din magazin v'o pot afirma pe... inima lor. Vaxilescu e obraznic ca un „preţ fix".

Trec din cărare în cărare, fiecare purtind o traistă cu provizii la spinare. Şi-aproape la fiecare cinci minute, Va­xilescu exclamă:

—. Vezi tu. yîrfu-ăia de colo ?... E Omul.

— Taci, măj De unde ştii că-i zice aşa ?

— Din Geografie. Mai încolo: — Uite Valea Cerbului!

I !

Ionescu. analfabet complect, iar se miră:

— De unde ştii că-i zice a ş a ? — Din Geografie! — se păuneazâ

Vaxilescu răsucindu-şi mustaţa. Şi-aşa mereu: ăsta-i muntele Carai-

manului, aia e valea Ursului, apa aia e Peleşul, cţetera. Toate le ştie cum li se zice din Geografie.

lâtă-i ajunşi pe drumul care duce dela Sf. Ana spre castelul Peleş. Sunt rupţi de oboseală >i lac de sudoarea.

Hop un bragagiu. Ambii se opresc, comandă cîte-o braga.

lo-ex-

Inainte de-a duce cana la gură, nescu întreabă timid tovarăşul cursie:

— Mâ Vaxilescule: braga în Geografie?

*

de

cum se zice la

Ult ima. Restânrant „hailaif". Un clent scoto­

cind in ctierul dela uşe : . — Chelner! — Poftiţi, mă rog. — Nu-mi găsesc pălăria, chelner.

Adineauri am pus-o în oierul ăsta şi n'o mai văd.

— Cătaţi-o bine, d-le Mitică: doar n'oţi fi crezînd că v'am mîncat-o eu 1

— Posibil şi asia, chelner: pălăria mea erea de pae !

Rezon. Fiind timp ameninţător, don locote­

nent Pinten şi-a luat „ordonanţa" şi a plecat să facă o bae de putină- la E-forie.

„Ordonanţa" îl însoţeşte ca să'i tragă cişmele cînd se descalţă.

După bae, don locotenent Pinten întreabă pe „maseor":

— A început să plouă? — De unde! E soare ca la namiazi. Timpul se făcuse frumos... frumos

ca şi don locotenent Pinten. Cum însă, de frica ploaei, onorabilul se încălţase cu „cişmele de serviciu", porunceşte ordonanţei:

— Dă ;fugâ acasă şi adu-mi din garderob cişmele de lac. Vezi că sunt două perechi.

Soldatul pleacă, pînâ peste două zeci de minute se'ntoarce.

Don locotenent Pinten ia cişmele, se îucalţă...

— Dobitocule — sare el de pe bancă, privindu-şi picioarele: mi-ai adus o

cismă c'uu cailmb mai lung de cît cealaltă!

„Ordonanţa", înţepenindu-se res­pectuos:

— Trăiţi dom'le locotenent, păi şi perechea care a rămas acasă tot aşa e!

Nae D. Ţăranu — • 0 0

Mîncarea

6 O W H №

Cu 17 lei ocaua de carne; cu 24 brinza; cu 40 zahărul şi cu 50 de lei perechia de pui, nu e zi cînd, în gospodărie, să nu se puie problema: ce mîncăm azi?

Dacă dorobetele de. oltean n'ar cere autorizat de doctorul Gheorghian, 5 lei pe kilogramul de ceapă şi 14, pe trei litre de cireşi, problema s'ar rezolva potrivit cu vederile lui Tolstoi, care, cînd j i u mai avea de ce se duce la dentist, recomanda vegetarianismul. Mă­ri încă, însă, zarzavaturi, de, ori lăpturi, cînd cartofii se. vînd ca bananele şi iaurtul cu preţ de Gointreau!

Problema, deci, rămîne în picioare din punctul de .vedere material. Filo­sofii, însă, după ce se îndoapă bine-hâ, 'i-au găsit şi un a s p e t moral. Zice: bine, domnule, carnea, pe lîngă că e scumpă şi greu de mistuit, dar pro­vine dela vaci — şi e păcat, de Dum­nezeu să privezi viţelul de ugerul mă'sei. AAîncâţi, deci, vr^rză ori fasole, încheia filosofii după ce'-ji fac pîntecile doldora.

Spusei mai sus de ce, chiar dacă ne-am învoi cu regimul de spanac, tot nu putem adopta vegetarianismul pen­tru motivul că prunele, castraveţii ori leuşteaiuil nu mai sunt, de mult, graţie solicitudinei părinteşti a municipalităţei, ă Ia portee de notre pauvre bourse.

Dar, afară de asta, şi vegetarianismul îşi are laturea morală, cînd e Ia o adică. Dacă nii e uman să tai o vacă, mamă de familie, poate singura mîn-gîierc a unui soţ afectuos, tot aşa de barbar e, la urma urmelor, să smulgi varza din rădăcină şi să o asvîrli, mu­rată, în abisul stomacului.

De ce, într'un cuvînt, să fim cu boii, mumă — şi cu păstărnacul, ciumă ?

Ar fi o eşire, în porunca, din Deca­meron: mange ce que doit, arrive que pourra.

Da, dar şi aici e de făcut o rezervă : mănîncă aşa, încît substanţele înghiţite, să nu se răsbune, pe urma, prin revo­luţie de stradă — căci nimic nu răjghină

Cunoscuta dansatoare dela „Cărăbuş" şi „Al-hambra", Zulalka, termî-nindu'şi băile, a plecat din Tekhirgiol.

Zulaika pleacă. Acră'mi Pare astăzi baia. Cu opt găleţi de (aerăm) Inundez odaia.

Celebra dansatoare. Cu trupul magnific, Mii draci are'n picioare, Cînd joacă din buric.

Aprinşi ca d'o scântec, Toţi snobii din şantan, D'o văd ca Salomee, Pierd capul... ca Ioan.

Danţînd în ritm de harpe, Ţimbale şi viori, Cu 'nmlădieri de şearpe Ea 'mprăştie fiori.

Un gest al său e-uu cîntec, Iar pasul ei un vers, Ş'un tremurat de pîntec E un poem pervers.

Nu pentru-aste neroade Talente o admir, Ş'un crud regret mă roade Cînd pleacă din Tekir.

Văzui ceva 'n Zulaika, Ce nu vede-orice ins: Ca romul de Jamai a Un suflet mai aprins.

Tu ştii pe cabotină, O public imbecil, Nu inima 'i virgină Ca mugurul d'April!

Cyrano

mai supărător ordinea publică decit o mişcare de jos în sus. Vegetalele sunt bl înde, dar cînd sunt mîncate în dis­preţul constituţiei, bobul de fasole, cît e de mititel, se transformă în dinamită dacă se agită ca să*şi recapete liber­tatea.

— Cc tot trăncăneşti, bă ? mă în­trerupe Mache şi'mi urmăreşte rîndu-rile. Aia să nu mîncăm, ailaltă produce revoluţie—dar ce dracu să mîncăm, pardon de expresie!

— Uit'-te, dragă, zic, împrumutînd, ca să fac pe dascălul, accent pesta-lozzian: ^ . « ^ ' t '

1. să nu mănînci niciodată ceeace a mincat deja altul;

2. să nu mănînci ce iiu'ţi place. Cu aceste regali capitale, poţi să

mănînci şi palme, Mache, că haber n'ai de indigestie. G. G.

Atelierele Grafice „Tiparul Românesc", Str. Sărindar, No. 22

Familia Stan Boţoroagă pe digul de !a Constanţa

' / > ' / > / V i l i W

.' i

- Í S Z t f S f e . 2 ra?JSîSiî".TOΫ- p . - - . 0 - « « * . D e s e n de A. M u r n u .