brown-femeia آ  femeia captivؤ‚ sandra brown capitolul 1 o sؤƒ scape.burke basile أ®ntinse

Download Brown-Femeia  آ  FEMEIA CAPTIVؤ‚ SANDRA BROWN CAPITOLUL 1 O sؤƒ scape.Burke Basile أ®ntinse

Post on 26-Mar-2020

10 views

Category:

Documents

2 download

Embed Size (px)

TRANSCRIPT

  • FEMEIA CAPTIVĂ

    SANDRA BROWN

    CAPITOLUL 1

    O să scape.Burke Basile întinse degetele de la mâna dreaptă apoi le strânse în

    pumn.Mişcarea aceasta devenise pentru el un tic nervos.Mai mult ca sigur că n-o

    să fie condamnat.Căpitanul Douglas Patout,comandant al Secţiei Narcotice şi

    Moravuri din Departamentul poliţiei din New Orleans,oftă dezamăgit şi îngână:

    -Poate.

    -Nu „poate”!O să scape,repetă hotărât Burke.O clipă mai târziu,Patout întrebă:

    -De ce 1-a desemnat Littrell tocmai pe acest procuror să se ocupe de caz?A fost

    detaşat aici de câteva luni,de undeva,din nord.Wisconsin sau cam aşa ceva.N-a

    înţeles...subtilităţile acestui proces.Burke,care privea în gol pe fereastră,se

  • întoarse din nou cu faţa spre interiorul încăperii.

    -Pinkie Duvall le-a înţeles destul de bine.

    -Ticălosul ăsta bun de gură!Nu scapă nici o ocazie să lovească în poliţia din

    New York şi să ne facă o presă proastă.Deşi nu-i făcea plăcere să-1

    complimenteze pe avocatul apărării,Burke spuse:

    -Ce-i al lui e-al lui,Doug,pledoaria lui finală a fost admirabilă.Era evident

    împotriva poliţiei,dar la fel de evident în favoarea justiţiei.Toţi cei doisprezece

    juraţi rămăseseră cu gurile căscate şi,practic,îi sorbeau cuvintele de pe buze.

    Sc uită la ceasul de la mână.

    -Au trecut treizeci de minute.Prevăd că o să mai dureze vreo zece.

    -Aşa puţin?

    -Da,aşa cred.Burke se aşeză pe un scaun de lemn plin de zgârieturi.Când

    problema este prezentată limpede,nu stăm niciodată prea mult pe gânduri.

    Indiferent cine a fost procurorul cazului sau câtă de multă alergătură au avut de

    făcut ambele părţi,cert este că Wayne Bardo n-a apăsat pe trăgaci.Nu el a tras

    glonţul care 1-a ucis pe Kev.

    -Aş vrea să am câte o monedă de cinci cenţi pentru fiecare afirmaţie de acest gen

    făcută de Pinkie Duvall în timpul procesului,spuse Patout posomorât.

    „Clientul meu nu a tras glonţul fatal.”O ţinea una şi bună,ca un călugăr la

    rugăciune.

    -Din păcate,ăsta e adevărul.Discutaseră chestiunea de cel puţin zece mii de ori-o

    întorseseră pe toate părţile,dar reveniseră de fiecare dată la acea certitudine

    irevocabilă,irefutabilă,indiscutabilă.Acuzatul din acest proces,Wayne Bardo,

    nu-1 împuşcase mortal,tehnic vorbind,pe sergentul Kevin Stuart.Burke Basile îşi

    dădu pe spate părul nepieptănat,îşi netezi mustaţa,apoi îşi frecă nerăbdător

    palmele de coapse,îndoind degetele de la mâna dreaptă.În cele din urmă îşi puse

    coatele pe genunchi şi rămase cu privirile în gol,pe podea,cu umerii uşor

    înclinaţi înainte.Patout îi aruncă o privire dezaprobatoare.

    -Arăţi ca naiba.De ce nu ieşi puţin să fumezi?Burke clătină din cap.

    -O cafea? Mă duc eu să-ţi aduc,ca să nu trebuiască să dai ochii cu ziariştii.

    -Nu,mulţumesc.Patout se aşeză pe un scaun alături de Burke.

    -E prematur s-o considerăm o înfrângere.Juraţii sunt nişte ființe ciudate.

    Uneori,când crezi că l-ai înfundat pe câte un ticălos,îl vezi cum pleacă liber din

    tribunal.Alteori ți se dau chiar asigurări că o să fie achitat,însă jurații dau

    verdictul”vinovat”,iar judecătorul pronunţă sentinţa maximă.Nu poţi să știi

    niciodată

    -Ba cu pot,spuse Burke cu o resemnare încăpățânată.Bardo o să scape.

  • Câtva timp,nimeni nu mai rupse tăcerea apăsătoare.Apoi Patout spuse:

    -Astăzi este aniversarea Constituţiei mexicane.Burke ridică privirea.

    -Poftim?

    -Aniversarea Constituţiei mexicane.A fost adoptată la 5 februarie.Am observat

    chestia în calendar,de dimineaţă

    -Oh!

    -Da' nu se precizează anul.Acum vreo două sute,dacă nu mă înşel.

    -Îhî.După încheierea acestei conversaţii,tăcură din nou,cufundaţi în propriile

    gânduri.Burke încerca să-şi imagineze cum o să reacţioneze atunci când se va da

    citire verdictului.Ştiuse de la început că avea să fie un proces.Pinkie Duvall nu

    era dispus să cadă la o învoială atâta vreme cât miza pe achitarea clientului său.

    Burke ştiuse şi care va fi rezultatul procesului.Acum,când se apropia momentul

    adevărului-dacă prezicerile lui se vor dovedi corecte încerca să-şi înăbuşe

    dinainte furia care avea să-1 cuprindă când îl va vedea pe Bardo părăsind teafăr

    şi nevătămat curtea tribunalului.Îi venea să-1 strângă de gât pe ticălos.O muscă

    mare şi zgomotoasă,probabil imună la insecticid şi la intemperii,reuşise să se

    strecoare cumva în cămăruţa mică a tribunalului din Orleans,unde nenumăraţi

    alţi procurori şi inculpaţi asudaseră îngrijoraţi în aşteptarea verdictului.

    Înnebunită,musca încerca să scape izbindu-se cu zgomot de geam.Nu înţelegea

    ea tentaţiile ei zadarnice,deşi foarte curajoase,nu făceau decât să-i scoată în

    evidenţă prostia.Burke schiţă un surâs dispreţuitor gândindu-se la sine.Se

    identifica cu musca şi ştia că ar fi fost şi el în stare să dea cu capul de un

    bolovan.Când se auzi ciocănitura,Patout şi Burke se uitară mai întâi unul la altul,

    apoi spre uşa pe care o deschise aprodul pentru a anunţa întoarcerea juriului.

    În timp ce se îndreptau spre ușă,Patout se uită la ceas şi murmură:

    -Ia te uită,zece minute.Apoi către Burke: Cum de-ai ştiut?

    Dar Burke nu-1 asculta.Atenţia îi fusese absorbită de uşile deschise ale sălii de

    judecată de la capătul coridorului.Publicul şi ziariştii se îmbulzeau prin portal

    cuprinşi de ațâțarea care-i anima şi pe romanii ce treceau prin porţile Coloseului,

    avizi să-i vadă pe martirii devoraţi de lei.

    Kevin Stuart,soţ,tată,un poliţist excepţional şi cel mai bun dintre prieteni,fusese

    martirizat.Ca şi mulţi alţi martiri din istorie,murise din cauza unei trădări.Cineva

    în care Kev avusese încredere,un om care ar fi trebuit să-i sprijine cauza,să-1

    acopere,se dovedise a fi un trădător.Un alt poliţist le spusese „băieţilor răi” că

    „băieţii buni” sunt pe urmele lor.Un telefon secret dat de cineva din interiorul

    secţiei pecetluise soarta lui Kevin Stuart.E drept că fusese ucis la datorie,dar asta

    nu schimba lucrurile.Murise prosteşte.Procesul lui nu era decât „curăţirea,ştersul

  • pe jos”.Fusese numai exerciţiul costisitor şi cronofag al unei societăţi civilizate

    menit să dea aparenţă de onorabilitate sentinţei de achitare a unui ticălos după ce

    pusese capăt vieţii unui om cumsecade.Alegerea juraţilor durase două

    săptămâni.Încă de la bun început,procurorul fusese pus în inferioritate de

    avocatul apărării,strălucitul Pinkie Duvall,care se dăduse peste cap ca să

    găsească un juriu perfect pentru clientul lui,fără a întâmpina aproape nici o

    rezistenţă din partea oponenţilor.Procesul în sine se desfășura pe parcursul a

    patru zile.Durata acestuia era disproporționată în raport cu interesul stârnit de

    deznodământul lui.Se făcuseră o sumedenie de preziceriÎn dimineaţa care

    urmase după accidentul fatal,şeful politiei declarase:

    -Toţi poliţiştii noştri îi resimt acut pierderea.Kevin Stuart era toarte respectat şi

    iubit de colegii săi.Vom folosi toate resursele de care dispunem pentru a

    instrumenta o anchetă temeinică şi documentată în legătură eu împuşcarea

    acestui admirabil ofiţer.

    „Procesul ar trebui închis imediat după deschidere”,se afirmase în editorialul

    ziarului Times Pieayune în ziua în care acesta începuse.”O greşeală din partea

    poliţiei din New York a avut drept rezultat moartea unuia de-ai lor.Tragic? Cu

    siguranţă.Dar este aceasta o justificare pentru căutarea unui ţap ispăşitor?

    Autorul rândurilor de faţă nu împărtăşeşte acest punct de vedere.”

    „Procurorul îi obligă pe contribuabili să suporte costurile procesului intentat

    unui cetăţean nevinovat căruia i s-a adus o acuzaţie falsă,menită să cureţe poliţia

    din New Orleans de ruşinea publică pe care o merită pentru acest incident.

    Oamenii vor trebui să ţină minte lucrul acesta când procurorul Litterell va

    candida din nou pentru postul său.”Era un citat din pledoaria lui Pinkie Duvall,

    rostită în favoarea unui „cetăţean inocent”,Wayne Bardo,născut Bardeaux,care

    avea un cazier lung ca o zi de post.Prezenţa lui Pinkie Duvall în orice proces

    capta interesul ziariştilor.Toţi cei care lucrau în domeniul relaţiilor cu publicul,

    toţi funcţionarii dornici de publicitate folosiseră procesul Bardo ca pe un pretext

    pentru a-şi face cunoscută propria platformă,indiferent care era aceasta.Părerile

    neavizate curgeau cu aceeaşi abundență cu care se împrăştie mărgelele colorate

    în Marţea Grasa.În schimb,din noaptea morţii lui Kev Stuart,locotenentul

    Burke Basile sc refugiase într-o tăcere încăpățânată şi dispreţuitoare,în timpul

    audierilor de dinaintea procesului,pe parcursul cărora s-